Sfântul Andrei Criteanul, prăznuit la biserica pentru persoane cu deficiențe din Bacău
Biserica „Sfântul Andrei Criteanul” din Bacău și-a sărbătorit luni, 4 iulie 2022, hramul. Aici este locul unde înalţă rugăciuni persoanele care au deficiențe de auz.
Sfânta Liturghie din ziua pomenirii Sfântului Andrei Criteanul a fost oficiată de către părintele Eugen-Ciprian Ciuche, protopop al Protopopiatului Bacău, alături de un sobor de preoți. În cuvântul de învățătură, părintele protopop a evidențiat faptul că Sfântul Andrei Criteanul este ocrotitorul spiritual al persoanelor cu deficiențe. De asemenea, a amintit de lucrarea pastoral-misionară a părintelui paroh Gabriel Ichim, dar și despre aportul pe care îl aduce la îmbunătățirea vieții persoanelor cu deficienţe.
Credincioșii au primit în dar din partea părintelui paroh o carte de rugăciune alcătuită de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, apărută anul acesta la Editura „Filocalia” a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.