"Sfântul Antipa a arătat că purtarea crucii înseamnă urmarea lui Hristos"

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

"Sfântul Antipa a arătat că purtarea crucii înseamnă urmarea lui Hristos"

Credincioşii din Eparhia Romanului şi Bacăului l-au serbat azi în mod deosebit pe Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti, pomenit de Biserica noastră în fiecare an pe 10 ianuarie. La Catedrala arhiepiscopală din Roman au fost organizate mai multe manifestări religioase dedicate sfântului.

Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti a fost cinstit în zilele de 9 şi 10 ianuarie la catedrala arhiepiscopală din Roman. Joi seara, slujba Vecerniei unită cu Litia a fost oficiată de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. La final, a fost organizată procesiunea cu icoana şi racla în care se află un fragment din moaştele cuviosului, de la catedrală spre paraclisul ocrotit de Sfântul Antipa, aflat în cadrul Centrului eparhial Roman. Azi-dimineaţă, PS Ioachim Băcăuanul a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Roman. Preasfinţia Sa a adresat cu acest prilej un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre virtuţile Sfântului Antipa. "Sfântul Antipa de la Calapodeşti a fost un cuvios care a ştiut să transigureze timpul. Atunci când a auzit cuvântul lui Dumnezeu din Evanghelie rostindu-se în biserica din satul natal a pornit pe calea lui Hristos, purtând crucea. El ne-a arătat nouă cum purtarea crucii înseamnă urmarea şi imitarea lui Hristos în tot ceea ce a făcut El, în tot ceea ce a învăţat El, în tot ceea ce a urmat El în lumea aceasta. Avem datoria sacră să cinstim numele Sfântului Antipa, să-i cunoaştem viaţa, să-i citim acatistul şi să ne rugăm cu evlavie pentru a mijloci înaintea Tronului Preasfintei Treimi", a spus Episcopul-vicar al Eparhiei Romanului şi Bacăului.

Citește despre: