Sfântul Cuvios Antipa serbat în Eparhia Romanului și Bacăului

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Sfântul Cuvios Antipa serbat în Eparhia Romanului și Bacăului

Peste 300 de pelerini au participat joi, 10 ianuarie 2019, la hramul Mănăstirii „Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti”, aflat în satul Calapodeşti din judeţul Bacău. Cuviosul român, cinstit în toată Ortodoxia, a fost serbat în mod deosebit şi la Catedrala Arhiepiscopală din Roman.

Pelerinii din mai multe zone ale ţării au participat joi, 10 ianuarie 2019, la hramul Mănăstirii „Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti”. Sărbătoarea închinată Sfântului Cuvios Antipa a debutat în seara zilei de miercuri, 9 ianuarie, cu slujba Privegherii. În ziua hramului, s-au citit Ceasurile, iar apoi s-a oficiat slujba Acatistului, urmată de Sfânta Liturghie. „Deşi vremea a fost destul de capricioasă, biserica mare a aşezării monahale a fost neîncăpătoare. Am avut parte de o mare binecuvântare de la Dumnezeu prin rugăciunile Sfântului Cuvios Antipa. Oamenii au fost impresionaţi pentru că au văzut că s-au demarat lucrările de pictură la sfântul locaş. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de arhimandritul Laurenţiu Popa, stareţul Mănăstirii Stânişoara din judeţul Vâlcea, alături de un sobor de preoţi. Am rămas impresionat să văd lacrimi de bucurie pe chipurile pelerinilor pentru faptul că sfântul i-a ajutat să ajungă la noi pe o vreme anevoioasă. Foarte mulţi oameni au venit la Calapodeşti pentru a mulţumi Sfântului Antipa pentru binefacerile revărsate asupra lor. Dacă în anii trecuţi credincioşii cereau ceva în mod deosebit de la Sfântul Cuvios Antipa, de această dată au venit doar să mulţumească”, a menţionat protosinghelul Pahomie Parfene, stareţul Mănăstirii Calapodeşti, care a adăugat că la finalul programului liturgic, 300 de pelerini au participat la agapa frăţească. Închinătorii care vin la mănăstirea din Calapodeşti simt că vin „acasă la Sfântul Cuvios Antipa”. Aşa cum a menţionat părintele stareţ, de multe ori, oamenii se mâhnesc pentru că nu pot ajunge mai des în această aşezare monahală pentru a se ruga. În prezent, la biserica aşezământului monastic se derulează lucrările de pictură, sfântul altar fiind finalizat.

Priveghere închinată Sfântului Antipa la Roman

Paraclisul „Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti” din incinta Centrului eparhial Roman şi-a serbat ieri, 10 ianuarie, hramul. Potrivit site-ului Eparhiei Romanului şi Bacăului, în ajunul sărbătorii, slujba Privegherii a fost oficiată de către Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. La finalul slujbei de priveghere, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a miruit pe preoți și pe credincioși îndemnându-i la rugăciune și la urmarea pildei de viețuire a Sfântului Antipa. În noaptea de miercuri spre joi, în paraclisul Sfântului Antipa s-a oficiat Sfânta Liturghie. De asemenea, ieri, 10 ianuarie, IPS Părinte Ioachim, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din Roman.

Citește despre: