Sfântul Gheorghe, cinstit prin Liturghie arhierească la Bacău

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Sfântul Gheorghe, cinstit prin Liturghie arhierească la Bacău

La Biserica Militară „Sfântul Gheorghe“ şi „Eroii Neamului“ din din incinta Centrului 115 Comunicaţii RMNC - Bacău, s-a oficiat duminică, 23 aprilie 2017, Sfânta Liturghie de către IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim. Cu acest prilej, cei prezenţi s-au putut închina la copia icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului - Prodromiţa. 

Militarii activi şi în rezervă, împreună cu numeroşi băcăuani, l-au cinstit duminică, 23 aprilie 2017, pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruinţă, la biserica din incinta Centrului 115 Comunicaţii RMNC - Bacău. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. Din soborul slujitorilor a făcut parte şi părintele conferenţiar doctor Constantin Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna“ din Sibiu. S-au rugat împreună preoţi militari, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, precum şi comandanţii unităţilor militare din Garnizoana Bacău. În contextul acestei sărbători, după cum ne-a relatat părintele Daniel Marari, inspector pentru catehizare al Eparhiei Romanului şi Bacăului, IPS Ioachim a subliniat în cuvântul adresat că „Maica Domnului merge acolo unde este chemată şi se înfăţişează prin icoane în diferite forme“. „În mod solemn, în lumina pascală, când se face şi pomenirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, unul dintre cei mai importanţi sfinţi militari, mă bucur că văd în adunarea aceasta frumoasă liturgică şi pe comandanţii care s-au ostenit şi au avut iniţiativa de a ridica această ctitorie. Această biserică este un izvor duhovnicesc nesecat din care se adapă şi credincioşii care vin să se roage în această zonă a municipiului Bacău“, s-a exprimat chiriarhul locului. În cadrul slujbei, au fost pomeniţi eroii neamului, foste cadre militare care au activat la RMNC Bacău, precum şi părintele Iordache Pascariu, înmormântat în apropierea locaşului de cult. Pelerinii au avut bucuria să se închine la copia icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului - Prodromiţa din Sfântul Munte Athos. Preotul militar Lucian Butnaru de la Biserica Militară „Sfântul Gheorghe“ şi „Eroii Neamului“ a mulţumit ierarhului pentru că a slujit Sfânta Liturghie şi tuturor celor care s-au implicat în programul evenimentelor prilejuite de împlinirea a zece ani de la sfinţirea locaşului aflat în sărbătoare.

Citește despre: