Sfântul Ierarh Alexandru al Constantinopolului prăznuit într-o parohie ieșeană

Arhiepiscopia Iaşilor

Sfântul Ierarh Alexandru al Constantinopolului prăznuit într-o parohie ieșeană

Prăznuirea Sfântului Ierarh Alexandru, Arhiepiscopul Constantinopolului, a fost prilej de bucurie duhovnicească și comuniune liturgică pentru parohia ieșeană cu hramurile Sfânta Cuvioasă Parascheva și Sfântul Ierarh Alexandru din cartierul Alexandru cel Bun.

Cunoscută drept „Sfânta Vineri”, biserica ieșeană a purtat straie de sărbătoare în penultima zi a lui Gustar.

Sărbătoarea a început de duminică seara cu săvârșirea slujbei vecerniei unită cu litia săvârșită de un sobor numeros de preoți în frunte cu părintele Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului Iași 1, care a ținut și cuvântul de învățătură. Răspunsurile la strană au fost date de Corul Trysaghion. La final, părintele paroh Vasile Azamfirei a mulțumit preoților și credincioșilor prezenți.

Hramul a continuat în ziua de 30 august cu Utrenia Sfântului Alexandru și Dumnezeiasca Liturghie.

Piatra de temelie a bisericii Sfântul Alexandru a fost pusă în anul 1990, imediat după căderea regimului comunist. Între anii 1990-2000 a fost ridicat demisolul bisericii, iar slujbele au fost săvârșite într-un paraclis provizoriu din tabla. Între anii 2000-2015 demisolul a devenit spațiu de slujire, iar lucrările de construcție au continuat la biserica propriu-zisă. La praznicul Înălțării Domnului din anul 2015 a fost săvârșită cea dintâi Sfântă Liturghie în biserica nouă, ce a fost înzestrată cu toate cele necesare slujirii liturgice.

Citește despre: