Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava a binecuvântat credincioșii Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” Bosanci II
În după-amiaza zilei de duminică, 23 iulie, racla care adăpostește moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava a poposit pentru câteva ore în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” Bosanci II, spre bucuria tuturor credincioșilor din zonă.
Procesiunea cu moaștele Sfântului Ioan, condusă de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a fost întâmpinată de un sobor de preoți și diaconi și de către fii ai satului Bosanci, tineri de toate vârstele îmbrăcați în straie populare, cu flori sau icoane în mâini, cu chipurile luminate de fericirea dată de vizita celui mai important oaspete din Cetatea Sucevei.
Între cei care au luat parte la acest eveniment deosebit pentru întreaga comunitate s-au numărat reprezentanți ai autorităților locale, dar și clerici precum arhim. Valerian Radu, mare eclesiarh al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava, pr. Viorel Ilișoi, consilier economic în Cadrul Centrului Eparhial Suceava, pr. Filaret Ruscan, consilier al Sectorului Misiune Pastorală și Actualitate Creștină, și pr. Minu Mititelu, protoiereu al Protopopiatului Suceava II.
Cinstitele moaște au fost purtate în procesiune în localitate și apoi au fost așezate spre închinare în biserica parohială, unde a fost citit un fragment din slujba Acatistului. La final, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a vorbit despre însemnătatea acestei zile pentru credincioșii din Bosanci, dar și despre nenumăratele daruri pe care Preamilostivul Dumnezeu le revarsă prin mijlocirea Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou.
„Sfântul dorește să dăruiască multe binefaceri, multe binecuvântări, fiecăruia, după credința lui. Ne-am rugat în rugăciunea de încheiere a Acatistului și l-am mărturisit pe Sfântul Ioan ca fiind un sfânt bineplăcut lui Dumnezeu, ale cărui rugăciuni Dumnezeu le ascultă în diferite chipuri și pentru diferite categorii de oameni. Și ne-am rugat Lui ca pe cei aflați în suferințe sufletești și trupești să-i tămăduiască, pe cei deznădăjduiți să-i întărească, pe cei fără de adăpost să-i adăpostească. Ne-am rugat Sfântului Ioan ca să-i înțelepțească pe profesori și pe studenți și elevilor să le lumineze mintea pentru înțelegerea bunelor învățături. Chiar dacă școala s-a terminat, luminarea minții este nevoie să fie tot timpul asupra lor, mai ales că Sfântul Ioan cel Nou a fost tânăr în momentul în care și-a dat sufletul, și de aceea iubește, prețuiește și ocrotește tinerii. Ne-am rugat Sfântului Ioan cel Nou să dăruiască gânduri bune conducătorilor, gânduri bune pentru Biserică și pentru țară. Celor care veghează la sănătatea trupească și sufletească a oamenilor să le dăruiască pricepere și răbdare, adică celor care se ostenesc în instituțiile medicale. Pe cei care călătoresc pe uscat, pe ape și prin aer să-i păzească Sfântul Ioan pentru rugăciunea și credința lor, iar pe cei care sunt în tot felul de încercări și de necazuri Sfântul Ioan să-i ocrotească. (…). Și mai presus decât toate poate ar fi bine să învățăm de la Sfântul Ioan cel Nou și de la prezența lui aici cu sfintele lui moaște să avem o mai mare credință în Dumnezeu și o mai mare dragoste față de Dumnezeu, așa cum el a avut în timpul vieții sale. Să ne onorăm și noi, fiecare, de la vlădică până la opincă, așa cum se spune, numele de creștini. Purtăm numele lui Hristos. Suntem vrednici de acest nume? (…) Să ne rugăm Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou, cel care v-a binecuvântat pe dumneavoastră cu acest mare dar, și să țineți minte că el niciodată nu rămâne dator față de cei care îl cinstesc, și în funcție de credința dumneavoastră și de dragostea dumneavoastră va revărsa cu prisosință belșug de har peste comunitatea aceasta și peste cei care, într-un fel sau altul, îi vor aduce rugăciunile înaintea sfintelor lui moaște.”
Părintele paroh Ioan Belei i-a mulțumit ierarhului pentru prezență, Înaltpreasfințitului Părinte Calinic pentru binecuvântare, soborului slujitor și tuturor care au făcut posibil ca acest eveniment extraordinar să împodobească duhovnicește sufletele creștinilor de pe aceste meleaguri.
Sfântul Mare Mucenic, grabnic ajutător și făcător de minuni, i-a binecuvântat astfel pe toți cei care i s-au închinat și i-auadus prinos de dragoste și mulțumire, în întreaga noapte din 23 spre 24 iulie 2023.
Au fost săvârșite Slujba de Priveghere și Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de noapte, iar la ora 5:00, în dimineața zilei de 24 iulie, delegația Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” a însoțit odorul cel mai de preț al Cetății Sucevei către paraclisul așezământului monahal.
Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou s-a născut în jurul anului 1300 în cetatea Trapezunt, aflată în Asia Mică, pe malul Mării Negre. Pentru că nu a dorit să se lepede de dreapta credință, a fost martirizat în anul 1330, în Cetatea Albă. Vestea minunilor pe care Sfântul Ioan cel Nou le-a săvârșit în decursul timpului a străbătut întreaga lume ortodoxă, moaștele sale fiind aduse la Suceava de către domnul Moldovei, Alexandru cel Bun, la începutul secolului al XV-lea. Pomenit de Biserica Ortodoxă la data de 2 și 24 iunie, Sfântul Ioan cel Nou s-a dovedit a fi mângâietor și grabnic ajutător al tuturor celor care îl cinstesc cu evlavie.
Sursa: arhiepiscopiasucevei.ro