Sfântul Ierarh Dimitrie al Rostovului (1702-1709), pomenit de Biserica noastră la 28 octombrie, a rămas cunoscut pentru lucrarea sa de căpătâi Viețile Sfinților, în 12 volume corespunzând lunilor anului, fiind prin aceasta un vrednic urmaș al Sfântului Simeon Metafrastul. Lucrarea sa este nu doar una de compilare a materialelor biografice deja existente, ci e în mare măsură original în scriere, căutând ca textele sale să fie pe înțelesul cititorilor epocii sale și totodată să ofere acestora mult spor duhovnicesc. Încă de la începutul demersului său a fost încurajat de două vise, petrecute în anul 1685: în primul i s-a arătat Sfânta Muceniță Varvara, iar în cel de-al doilea, Sfântul Mucenic Orest, pomenit la 10 noiembrie. Aceste momente accentuează faptul că sfinții sunt cu adevărat vii și se află permanent în legătură cu cei care îi cinstesc cu evlavie. 

Despre întâlnirea mai presus de fire cu mucenicul Orest, un medic creștin din cetatea capadociană Tyana, care a pătimit în vremea lui Dioclețian, ierarhul vrednic de pomenire scrie următoarele:

În postul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, într-o noapte, sfârșind de scris pătimirea Sfântului Mucenic Orest, a cărui pomenire se cinstește pe 10 noiembrie, cu un ceas sau mai puțin înaintea Utreniei, m-am culcat să mă odihnesc, fără să mă dezbrac, și în vedenia visului am văzut pe Sfântul Mucenic Orest cu fața veselă, vorbind cu mine aceste cuvinte: «Eu am răbdat mai multe chinuri pentru Hristos decât ai scris tu aici». Aceasta zicându-mi, și-a descoperit pieptul său și mi-a arătat în coasta stângă o rană mare, pătrunsă până la cele dinlăuntru, și mi-a zis: «Aceasta mi-a făcut-o cu fierul». Apoi, descoperindu-și mâna dreaptă până la cot, mi-a arătat o rană lungă, prin care se vedeau venele tăiate, și mi-a zis: «Aceasta mi-a tăiat-o cu sabia». Asemenea arătându-mi și mâna stângă, tot în același loc mi-a arătat o rană, spunându-mi că și pe aceea i-a făcut-o cu sabia.      

După aceasta, plecându-se, și-a descoperit piciorul până la genunchi, și mi-a arătat la genunchi o rană. Asemenea, desco­perindu-și și celălalt picior până la genunchi, mi-a arătat tot în același loc o rană și mi-a zis: «Acestea mi-au fost făcute cu coasa». Apoi, stând drept, îmi căuta în față, zicându-mi: «Vezi oare că eu mai multe am răbdat pentru Hristos decât ai scris tu?». Dar eu împotriva acestora nimic nu îndrăzneam să zic, ci tăceam, gândind în mine: «Cine să fie acest Orest? Nu este el oare din rândul celor cinci la număr?». La acest gând al meu, sfântul mucenic a răspuns: «Nu sunt eu acel Orest, din cei cinci la număr, ci acela a cărui viață ai scris-o tu acum!». Apoi am mai văzut și pe un oarecare om cinstit stând după dânsul, și mi se părea că este de asemenea un mucenic, dar acela n-a zis nimic.      

Deci în acea vreme m-a deșteptat clopotul rânduit spre Utrenie, și-mi era mare jale, că această vedenie s-a sfârșit așa curând. Cum că aceasta cu adevărat așa am văzut-o precum am scris-o, iar nu într-alt chip, eu nevrednicul și păcătosul, sub jurământul meu cel preoțesc o mărturisesc, căci precum atunci, tot așa și acum țin minte. 

(Fragment din Viața Sfântului Ierarh Dimitrie, Mitropolitul Rostovului)

Sfântul Mucenic Orest, medic din Tyana (Capadocia), este una dintre victimele marii prigoane împotriva creștinilor pornită de împăratul Dioclețian (284-305). Fiind prins de dregătorul Maximin, el l-a înfruntat cu curaj pe acesta și a refuzat să se supună poruncii de a jertfi idolilor. Pentru aceasta, a fost bătut cu toiege și torturat în fel și chip de mulți soldați. Readus înaintea idolilor, a suflat asupra lor după ce s-a rugat lui Dumnezeu, iar aceștia s-au prefăcut în praf. După aceea, fiind aruncat în temniță timp de șapte zile fără mâncare și băutură, în cele din urmă a fost scos din nou și silit să jertfească. Fiindcă a refuzat, i-au fost străpunse gleznele cu piroane și a fost legat de un cal sălbatic, care l-a târât pe o distanță de 24 de stadii în afara cetății, până ce și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.