Anii grei de lagăr, multele suferinţe şi desigur şi vârsta au lăsat urme în viaţa ei. Curând s-a îmbolnăvit, s-a internat în spital, a fost operată; boala fiind destul de grea şi într-un stadiu avansat. Mereu mă duceam la spital; o făceam cu mare drag pentru ea. Chiar înainte de a împlini unele treburi stricte pentru copii, mă duceam la spital pentru a-i duce cele necesare şi pentru bucuria de a o vedea.

Cu trei ani înainte de a muri, prin 1968, a venit în bucătărie, unde eram eu cu soţul meu, şi a zis: „Să vă spun o bucurie: am visat pe papa (tata care a fost preot) azi noapte. Eram parcă într-o încăpere şi deodată a pus cineva mâna pe mine. Când m-am uitat, era papa şi mi-a spus: «Dina, uită-te la peretele acela!». Şi când m-am uitat, pe perete era scris anul 1971. Zice: «Vezi? Să fii gata pregătită! Ăsta ţi-e sfârşitul!». Şi când m-am întors, n-am mai văzut pe nimeni”.

S-a dus apoi la cimitir să-şi cumpere loc pentru mormânt. Şi-a făcut o cruce din piatră, a făcut un gărduleţ în jurul mormântului şi s-a pregătit să fie gata pentru 1971 când, prin voia lui Dumnezeu, „papa” i-a vestit anul morţii.

Înainte de a muri, au venit la mine acasă Lenuţa (preoteasa de la Braşov) şi Domnica. Tanti Blondina ne-a dat un caiet în care avea rugăciunea de ieşire a sufletului şi alte rugăciuni şi a zis: „Când vedeţi că răsuflu mai greu, să-mi citiţi rugăciunile acestea”.

(Suferințele mamei Blondina (1906-1971), o martiră a Siberiei, Editura Mănăstirii Sihăstria, pp. 115-116)

*Am respectat grafia originală a volumului citat, dar canonizarea ei s-a făcut cu titulatura „Sfânta Mărturisitoare Blandina de la Iași”, de aceea sunt unele diferențe de nume în textele despre dânsa