De trei ani încheiaţi, domnul Zannis suferea de rinichiul stâng. Doctori, medicamente, raze, controale peste controale... O pietricică cât lintea îl tot chinuia. S-a tratat cu medicamente şi cu felurite leacuri băbeşti, s-a chinuit cât s-a chinuit şi, cu multă răbdare şi luptă, în cele din urmă piatra s-a dizolvat iar omul s-a liniştit pentru un timp.

Dar într-o noapte, din nou îl trezi o durere puternică. De astă dată îl durea rinichiul drept. S-a zvârcolit în pat pînă dimineaţă. Îşi muşca buzele de durere şi-i venea să plângă - ditamai bărbatul - de răul cuţitului pe care-l simţea înfipt în partea dreaptă. Pentru că durerea nu înceta, imediat cum s-a făcut ziuă ai lui l-au dus la clinica Sotirios, ce se găsea pe strada Marni în Atena. I-au făcut o radiografie şi au descoperit că avea la rinichiul drept o piatră de mărimea fasolei. Era într-o zi de luni.

- A ajuns la noi prea târziu, nu se mai vindecă. O să-l doară tare. Aşa că o sa-i facem o mică operaţie să scoatem piatra, spuse medicul chirurg, domnul Kafiatsas, soţiei bolnavului, doamna Haricleea.

- O mică operaţie? Despre ce mică operaţie vorbeşte doctorul? Mai degrabă zi-i operaţie în toată regula.

Doamna Haricleea şi fiica ei, Maria, au intrat la griji. Ai fi zis că deja vedeau bisturiul spintecând pântecele bolnavului şi parcă le şi lua cu ameţeală. Şi apoi, cum o să meargă operaţia? Şi dacă or să se ivească complicaţii? Şi cât timp o să treacă pînă când o să înceapă omul din nou să muncească?

- Doamne, ajută-ne!

Iar în gândul lor se ivi limpede un plan:

- Mamă, o să luăm uleiul Sfântului Nectarie de la domnul Theodoridis şi o să vărsăm sticluţa în ceaiul de pir. Tu o să mergi la clinică să i-l dai să-l bea şi eu o să merg la lucru, dar amândouă o să ne rugăm toată ziua. Cu rugăciune stăruitoare şi neîntreruptă. Astfel s-au înţeles şi plecă fiecare la treburile sale. Acestea s-au petrecut marţi, la o zi după internare. Femeia se duse apoi şi îi dădu soţului său ceaiul de pir cu uleiul Sfântului în el.

- Fă-i cruce de trei ori cu uleiul peste rinichi, mamă, i-a spus prin telefon Maria, şi rămîne cum am vorbit.

Şi Maria lucra la centrala telefonică şi se ruga în pauzele de câteva secunde pe care le avea. La prânz, se aşeză să se odihnească în fotoliul din birou, având mereu rugăciunea pe buze. La un moment dat, i se păru că a furat-o somnul. Deodată, o mână o atinse pe umărul stâng şi o voce părintească şi cuviincioasă de bărbat îi spuse: „Nu-ţi fă griji, copila mea, tatăl tău se va face bine în curând”. Maria sări ca arsă din fotoliu. Nici un bărbat nu se afla în birou. Era doar o colegă de-a ei care lucra la panou.

Zilele de marţi şi miercuri trecură cu rugăciunea îndoită a mamei şi a fiicei sale. Joi dimineaţă, bolnavului i se făcu radiografie, iar seara doctorul o chemă pe doamna Haricleea şi îi spuse:

- Ciudat, piatra nu-i nicăieri! Mă mir. Să aveţi bunătatea să...

- Doamne Sfinte! spuse doamna Haricleea emoţionată. În două zile s-a dus piatra pe care numai „o mică operaţie” ar fi scos-o!... Dumnezeu a făcut minunea prin Sfântul Nectarie.

A doua zi, domnul Zannis s-a întors acasă şi de atunci - au trecut deja patru ani - lucrează normal şi fără nici o supărare.

O mamă şi o fiică au deschis Cerul şi au primit mila Lui. Încă o familie slăveşte sfântul Nume al lui Dumnezeu.

(Iosif D. Agapitos, Sfântul Nectarie - Sfântul iubirii, Editura Bunavestire, Galați, 2003, pp. 31-33)