Văzând multa împrăștiere și tulburare care-i veneau de la poporul care alerga la el și amintindu-și de cuvântul Apostolului care zicea: „Nu cumva altora propovăduind, eu însumi să mă fac netrebnic”[1], a voit, potrivit cu pronia lui Dumnezeu, să părăsească locul în care era și să locuiască în muntele cel mare învecinat. Dar era un munte fără apă, inaccesibil oamenilor, sălbatic foarte, plin de fiare cu patru picioare și șerpi veninoși, neavând deloc vreo cărare bătătorită, pe care l-a străbătut pe când era prunc, călăuzit de Duhul Sfânt. Amintindu-și, așadar, de Proorocul Ilie în Muntele Carmelului, petrecând în cojoc și de Înaintemergătorul Ioan care zicea: „Eu sunt glasul Celui ce strigă în pustie”[2], dar și mai mult decât aceștia de Însuși Domnul priveghind pe Muntele Măslinilor[3], a grăbit și el să imite pe cetățeanul pustiei. Voind el acestea, a văzut pe Mântuitorul Hristos, Fiul lui Dumnezeu pogorându-Se în acel munte cu oștire de îngeri nenumărați și un nor luminos acoperind jur împrejur vârful muntelui[4] și s-a făcut un glas zicând: „Grăbește, Simeon, și nu te teme! Suie-te pe muntele acesta Minunat, căci așa va fi numit de acum, după numele Meu, fiindcă Eu l-am sfințit pe el, încă și mai minunat voi face numele tău întru el[5], căci Eu sunt cu tine”[6]. Și pe când vorbea cu el, i-a arătat lui o stâncă pe care a stat Domnul, ca să stea pe ea sfântul și a văzut pe ea piedestalul lui Dumnezeu strălucind ca soarele și a slăvit muntele acela. Și acestea sunt tainele vedeniei.

Chemând toată obștea fraților și povestindu-le acestea toate, a pus pe un bătrân păzitor mănăstirii și rugându-se peste ei cu rugăciunea stăpânească și prin ea încredințându-i lui Dumnezeu și coborându-se de pe stâlp, la porunca dumnezeiescului har și călăuzit de el, și sărutând cele sfinte, s-a grăbit să ajungă în Muntele Minunat. Era acolo un măgar fără șa, pe care nu urcase nimeni niciodată[7]. Pe acest măgar șezând robul lui Dumnezeu, a urcat pe muntele numit Minunat, ucenicii lui fiind împreună cu el. Era unul în mănăstire având piciorul olog și când toți veneau la mănăstire la sfântul și dobândeau tămăduire, acela aștepta îndelung, ținut până în ceasul acela. Milostivindu-se de el, sfântul a zis: „Aduceți-l pe olog, ca să nu-l las pe el aici așa”. Ei l-au adus și pecetluindu-i piciorul și, rugându-se, l-a vindecat pe el[8] și îndată a stat drept și alerga, slăvind pe Dumnezeu și tinzând mâinile la cer. Apropiindu-se robul lui Dumnezeu de vârful muntelui, la mică distanță, coborându-se, și-a plecat genunchii și s-a rugat și, plinindu-și rugăciunea, a auzit glasul oștirii îngerilor zicând amin în acest loc și au pus o cruce mare de piatră. Ațintindu-și ochii, sfântul a văzut slava lui Dumnezeu strălucind pe vârful muntelui[9] și a cunoscut că acesta era locul arătat lui și, veselindu-se cu duhul, s-a dus cu râvnă la el. Iar măgarul acela nu a mai primit pe nimeni să șadă pe el, ci, fiind pogorât de frați în mănăstire, a murit după a treia zi.

Iar Sfântul Simeon a locuit în Muntele cel Minunat după porunca Domnului pe stâncă în adăpostul lui acoperit cu piele. Avea douăzeci de ani. Iar a doua zi, mulțime multă a urcat în mănăstirea de mai înainte și neaflându-l pe el, auzind că este în munte, au urcat acolo la el, ducând pe bolnavii lor stăpâniți de felurite pătimiri[10], strigând cu plângere mare. Și văzând mulțimea s-a întristat, fiindcă și acolo urcând, nu l-au lăsat să se însingureze. Dar văzând zdrobirea lor și jalea lor, s-a milostivit de ei și, punându-și mâinile pe fiecare din ei, i-a slobozit sănătoși, slăvind pe Dumnezeu.

Atunci s-a arătat un leu în muntele acesta și întâlnind un om care urca la sfântul și-a ridicat coada și s-a năpustit asupra lui. Dar a zis omul către fiară: „Pe Cununa Sfântului Simeon, întoarce-te de la mine și să nu mă vatămi ”. Și s-a rușinat leul de puterea jurământului și îndată l-a lăsat, neîndrăznind să se apropie de bărbatul acela, care, urcând, a povestit despre aceasta. Și s-au spăimântat toți cei ce au auzit și l-au rugat pe robul lui Dumnezeu să alunge fiara din munte. Chemându-l pe unul dintre frați, pe nume Anastasie, din care scosese șapte demoni[11], i-a zis lui: „Du-te la culcușul leului și așa să-i spui lui: «În numele Domnului, zice sluga Lui, Simeon, depărtează-te de muntele acesta, că nu-ți este ție aici sălașul locuirii tale, ca să nu-i sperii pe frații noștri!»”. Și plecând fratele a spus așa, a ascultat leul cuvântul ce i s-a poruncit de la Dumnezeu și îndată a plecat, toți văzându-l, și a pogorât la râul numit Melanta și cel ce îl ducea ca pe o oaie îl ducea spre Munții Amanus pe nimeni vătămând. Din când în când venea la intrarea în adăpostul sfântului răgind și iarăși pleca la locul lui, și, dacă i se întâmpla cumva să întâlnească pe cineva, se retrăgea cu frică și respect. Și în acestea toate, toți cei ce auzeau slăveau pe Dumnezeu[12].

[Viața Sfântului Simeon 65-68, extras din volumul: Viața Sfântului Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat. Viața fericitei Marta, mama Sfântului Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat, traducere de L. Enache, studiu introductiv de P. van den Ven, ediție îngrijită de Pr. Dragoș Bahrim (Colecția Viața în Hristos, seria Hagiographica, nr. 1), Ed. Doxologia, Iași, 2013]