Venind, așadar, ziua Cincizecimii și după ce s-a săvârșit sinaxa, a poruncit să slobozească mulțimile care veneau și, duminica următoare, după cântările de dimineață, a poruncit fraților să închidă porțile mănăstirii și să se adune la el. Și tămâind, și poruncind să-și plece genunchii cu toții, i-a plecat și el. Și aruncându-se cu fața la pământ și rugându-se pentru un ceas cu lacrimi împreună cu ei și la sfârșitul rugăciunii, când au zis cu toții amin, a zis să-l dezbrace pe el de culionul de piele. La rugăciune, a iertat și neștiința lor în privința răspunsurilor, zicând către ei acel cuvânt evanghelic: „Iată, voi sunteți curați pentru cuvântul pe care vi l-am spus[1]. Și acum, așadar, ca la început, porunca Domnului v-o dau vouă, ca să vă iubiți unii pe alții, precum El Însuși ne-a iubit pe noi. În aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii mei[2] pururea în Domnul. Omorâți-vă, fraților, mădularele voastre, cele de pe pământ[3], depărtați-vă de întâlnirea lumească cu cei ce vin, ostenindu-vă la lucrul mâinilor voastre, câștigați-vă pâinea cea de toate zilele. În toată paza ținând inimile voastre[4], îndeletniciți-vă cu rugăciunea, cu psalmodia și cu cuvintele dumnezeiești pe care adeseori  le-ați auzit de la mine, privind la cele veșnice, ca să fie rușinat cel ce luptă împotriva noastră. Să fie cuvântul vostru, ce este da, da și nu, nu. Căci ceea ce este mai mult decât aceasta, de la cel rău este[5]. Nu întristați Duhul cel Sfânt întru care ați fost pecetluiți pentru ziua mântuirii[6]. Vă jur pe voi înaintea lui Dumnezeu, păziți poruncile pe care le-ați primit[7]. Căci iată, Domnul este acum aici în mijlocul vostru și Preasfânta lui Maică împreună cu sfinții Lui îngeri și cu toți sfinții”[8].

Acestea zicând și altele multe îndemnându-i și povățuindu-i pentru viața veșnică, i-a încredințat pe ei Domnului și făcând rugăciunea stăpânească[9] pentru ucenici, cea care este în Evanghelia după Ioan, punându-și mâinile peste ei, i-a binecuvântat pe toți, făcând rugăciune sobornicească pentru lume și pentru oamenii care ne urăsc pe noi în deșert și zicând: „Nu le socoti, Doamne, păcatul acesta, ci iartă-le lor. Căci nu știu ce fac[10], precum Însuți ai spus, Stăpâne. Adaugă cele bune ale Tale celor ce ne fac nouă bine pentru numele Tău cel Sfânt, cel chemat asupra noastră și nu pomeni păcatele lor în ziua judecății și a cercetării. Socotește-le lor spre slava Ta cele pe care le-au lucrat nouă prin râvna cea bună, dându-le lor multe pentru puține, cele veșnice pentru cele vremelnice, căci Tu ești răsplătirea celor ce se tem de Tine cu inimă zdrobită și smerită, puternice și lăudate întru toți vecii nesfârșiți. Amin”[11]. După ce s-a rugat acestea, s-a încredințat pe sine lor de la balustradă și primindu-l pe el l-au așezat pe un tron nou și a luat la piept Sfintele Evanghelii și făcând înconjurul mănăstirii, a făcut rugăciune în toate casele mănăstirii și în depozitul de grâu. Cu cuget înalt, cuvioasa cu adevărat Marta, maica lui cea după trup, a luat cinstita și de viață făcătoare cruce și a mers înaintea lui cântând: „Mântuiește-ne pe noi, Fiule al lui Dumnezeu, Cel ce Te-ai răstignit pentru noi, Doamne, slavă Ție, Aliluia”. Luându-l deci frații pe robul lui Dumnezeu în mâinile lor, ca pe un vas sfânt[12], și lăudându-L pe Dumnezeu, l-au dus în sfânta biserică a lui Dumnezeu, construită de el, și închinându-se lui și rugându-l să-i încredințeze pe ei Domnului, l-au urcat sus și cu pace și cântări l-au pus pe cinstitul lui stâlp. Atunci au venit la el mulțimi multe stăpânite de felurite boli și punându-și mâinile pe ei i-a vindecat[13] și au plecat, slăvindu-L pe Dumnezeu și pe sfântul Lui rob, Simeon. 

[Viața Sfântului Simeon 113, extras din volumul: Viața Sfântului Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat. Viața fericitei Marta, mama Sfântului Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat, traducere de L. Enache, studiu introductiv de P. van den Ven, ediție îngrijită de Pr. D. Bahrim (Colecția Viața în Hristos, seria Hagiographica, nr. 1), Ed. Doxologia, Iași, 2013]