Sfântul Sinod a ales doi noi Episcopi-vicari
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales pe arhimandrit Samuel Cristea Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, iar pe părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.
Ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a continuat în dimineața zilei de miercuri, 2 iulie 2025, fiind găzduită în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei.
În cadrul întrunirii prezidate de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, părintele arhimandrit Samuel Cristea, profesor și duhovnic la Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca, a fost ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, iar părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, a fost ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.
Cine este noul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului
Părintele arhimandrit Samuel Cristea s-a născut la data de 25 decembrie 1963, în comuna Ciuruleasa, județul Alba, din părinții George și Zorița Cristea, primind la botez numele Ioan. Este cel mai mic dintre cei șase copii ai familiei, având doi frați în viață, Gheorghe și Viorel, iar alți trei frați au trecut la cele veșnice la vârste fragede.
Studiile primare și gimnaziale le-a urmat în localitatea natală, între anii 1970–1978, la Școala Generală din Ciuruleasa, apoi pe cele ale Liceului „Horea, Cloșca și Crișan” din Abrud (1978-1980). În perioada 1980-1985 a fost elev al Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca. După efectuarea stagiului militar obligatoriu la Beiuș, județul Bihor (1985-1986), a urmat, între anii 1986-1990, cursurile Institutului Teologic de Grad Universitar din Sibiu, instituție devenită ulterior Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna”, unde a obținut, în anul 1990, licența în Teologie Ortodoxă, cu lucrarea „Problema intercomuniunii și implicațiile ei canonice”, susținută la catedra de Drept Bisericesc, sub îndrumarea arhid. prof. univ. dr. Ioan Floca. În perioada 1995-1996 a urmat un curs de limba germană în Elveția, la Theologische Hochschule in der Benediktinerabtei Einsiedeln.
S-a format sub călăuzirea duhovnicească a Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și a ieromonahului Rafail Noica, pe care îi are și astăzi ca repere și îndrumători spirituali.
A fost hirotonit diacon celibatar la 5 august 1990 și preot celibatar la 6 august 1990, pe seama Catedralei Episcopale din Alba Iulia. În data de 3 noiembrie 1996 a fost tuns în monahism la Catedrala Episcopală din Alba Iulia, primind numele Samuel, avându-l drept ocrotitor spiritual pe Sfântul Proroc Samuel, sărbătorit la data de 20 august. Naș de călugărie i-a fost ieromonahul Rafail Noica, iar rânduiala tunderii în monahism a fost oficiată de Înaltpreasfințiul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, pe atunci Episcop de Alba Iulia. A fost hirotesit protosinghel în 12 decembrie 1997 și arhimandrit în 25 decembrie 1998.
Între anii 1990-2012 a fost eclesiarh la Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia și profesor la Seminarul Teologic Ortodox din Alba Iulia (1991-2012). Între anii 1997-2000 a fost exarh al mănăstirilor din Eparhia Alba Iuliei, iar în perioada 2012-2013 a fost duhovnic la Mănăstirea „Sfânta Elisabeta” din Cluj-Napoca. Din anul 2013 până în prezent este duhovnic și profesor la Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca. Din 2015 deține și funcția de președinte al Consistoriului Monahal Mitropolitan al Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului.
Este autorul a numeroase articole și studii de specialitate. Participă ca invitat sau conferențiar la conferințe, evenimente bisericești, sinaxe monahale și întâlniri duhovnicești. De asemenea, este colaborator al postului de Radio Renașterea, unde este invitatul permanent al emisiunii „ABC-ul credinței”.
Este apreciat pentru echilibrul său duhovnicesc, pentru experiența pastorală și didactică, precum și pentru activitatea susținută desfășurată de-a lungul anilor în slujirea Bisericii și în formarea a numeroase generații de elevi seminariști.
În semn de prețuire și recunoaștere a activității sale duhovnicești, pastoral-misionare și didactice, a fost distins de-a lungul timpului cu numeroase plachete, diplome și distincții, dintre care menționăm: Ordinul „Mihai Vodă” pentru clerici (30 ianuarie 2019) și Crucea Arhiepiscopală a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului (25 noiembrie 2021).
Cine este noul Episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului
Începând cu luna ianuarie a anului 2015, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, prin decizia Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, a primit ascultarea de Superior al Așezămintelor Românești din Țara Sfântă.
Părintele Teofil Anăstăsoaie s-a născut în municipiul Hunedoara, la data de 16 ianuarie 1979, în familia preotului Viorel Anăstăsoaie și a prezbiterei Fivii, fiind primul dintre cei șase copii ai acestora.
În perioada anilor 1985-1993 a urmat studiile primare și gimnaziale în localitatea Goiasa, județul Bacău. Între anii 1993 și 1997 a urmat cursurile Liceului Teoretic din orașul Comănești, județul Bacău, la specializarea Matematică-Fizică.
În anul 1997 a fost admis la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București, pe care a absolvit-o în anul 2001, urmând ca în același an să înceapă studiile de masterat cu specializarea în domeniul Teologie-Pastorație și Viață Liturgică, organizate în cadrul aceleiași facultăți.
În anul 2000 a intrat ca frate în obștea Mănăstirii Radu Vodă din București, unde a fost tuns în monahism la data de 29 august 2001 cu numele de Teofil, iar în zilele de 9 și 10 octombrie 2001, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist, a fost hirotonit ierodiacon și ieromonah pe seama aceleiași mănăstiri de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie, atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Începând cu anul 2003, părintele Teofil Anăstăsoaie a primit mai multe ascultări, printre care se numără și cele de profesor de Liturgică la Seminarul Liceal Ortodox „Nifon Mitropolitul” din București și de preot slujitor la Catedrala Patriarhală din București, unde a fost hirotesit protosinghel la data de 25 aprilie 2004.
La 1 octombrie 2005 a fost numit Exarh administrativ al mănăstirilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureștilor, ascultare pe care a îndeplinit-o până în luna decembrie 2014.
Începând cu data de 16 octombrie 2007 a primit ascultarea de stareț al Schitului Darvari din București, unde a continuat și finalizat lucrările de extindere a corpurilor de chilii, a coordonat procesul de restaurare a picturii și catapetesmei bisericii cu hramurile „Sfinții Împărați Constantin și Elena” și „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, păstrând în același timp rânduiala monahală, programul liturgic și asistența religioasă pentru cei care trec pragul schitului. Lucrările de înnoire de la Schitul Darvari au fost binecuvântate de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în ziua de 8 noiembrie 2011.
La data de 31 mai 2011 a primit titlul de Doctor în teologie din partea Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna”, unde a susținut lucrarea cu tema „Sfântul și Marele Mir în Biserica Ortodoxă Română - Rânduiala pregătirii, semnificația teologică a materiei și efectele sacramentale ale ungerii cu Marele Mir”, avându-l profesor coordonator pe Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului.
La data de 15 aprilie 2014 a fost numit în ascultarea de Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale din București, pe care a îndeplinit-o până în luna decembrie 2014.
Părintele arhimandrit Teofil a publicat articole și studii teologice în publicații de specialitate și a contribuit la realizarea mai multor CD-uri cuprinzând cântări bisericești.