Sfântul Ștefan cel Mare, serbat la Biserica Borzeşti

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Sfântul Ștefan cel Mare, serbat la Biserica Borzeşti

Casa de Cultură a Sindicatelor din Onești a găzduit joi, 1 iulie 2021, un concert extraordinar de folclor de cântece patriotice și populare, susținut de Corala „Armonia'' alături de Orchestra Folclorică „Muzica Divertis''.

Manifestarea a fost organizată în contextul serbării Sfântului Ștefan cel Mare (n.r. 2 iulie). În ziua pomenirii Slăvitului Voievod, la Biserica Borzeşti, ctitorie a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, s-a oficiat Sfânta Liturghie, precedată de slujba Utreniei și a Acatistului.

Din soborul slujitorilor a făcut parte şi părintele Calinic Alexandru de la Mănăstirea „Sfântul Sava cel Sfințit” din Valea lui Iosafat, de lângă Bethleem, Israel. Răspunsurile la strană au fost oferite de către membrii Corului psaltic „Filomelos”, dirjat de către prof. Paula Cautiș.

Citește despre: