Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, cinstit la Hârja
Bucuria prilejuită de zilele dedicate ocrotitorului așezământului de la Hârja (1-2 iulie 2018) s-a manifestat și anul acesta printr-un program intens de rugăciune și tradiție.
Strigătul peste veacuri a voievodului sfânt, pentru apărarea credinței și păstrarea țării neîmpărțite a păstrat în mintea și inima românului dorința de unitate și tradiție, de readucere aminte a tot ce înseamnă glie, neam și țară. Cu aceste gânduri, părintele Ilarion Mîță, președintele Asociației “Sfântul Voievod Ștefan cel Mare-Hârja”, împreună cu colaboratorii sfinției sale, având binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, au organizat un popas duhovnicesc cu ocazia zilei de prăznuire a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare. Programul sărbătorii a început duminică, 1 iulie, cu slujba de Priveghere. Luni, 2 iulie, de la ora 07:00, a fost săvârșită rânduiala Ceasurilor şi Sfânta Liturghie de către un sobor de preoți de pe valea Trotușului.
Programul liturgic a fost continuat de momente cultural artistice. La final, părintele Ilarion a mulțumit oaspeților și tuturor ostenitorilor, după cum se arată pe site-ul Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.