Dar ce va fi atunci când vom începe a nu purta grijă de bunătăţi şi vom asculta sfatul răutăţii? Căci răutatea sfârşeşte a face acelea pe care bunătatea nici în minte nu suferă a le primi; porunceşte nu ceea ce se cade, ci ceea ce pofteşte. Iar bunătatea ne învaţă să trecem cele vremelnice cu vederea şi să căutăm cele veşnice; răutatea ne învaţă să lepădăm cele veşnice, ca prea lesne să căutăm cele vremelnice. Bunătatea aduce înaintea ochilor minţii noastre datoria creştinească spre a ne aşeza vistieria în ceruri, pe când răutatea ne învaţă a o pune pe pământ; bunătatea către înţelepciune îndeamnă, iar răutatea către calea dulceţilor. Bunătatea porunceşte ca în fiece lucrare a noastră să păzim adevărul în cuvinte şi în fapte, iar răutatea zice: când e vreme de câştig spre folosul propriu, atunci de nici o minciună să nu te lepezi. Bunătatea porunceşte ca să vieţuieşti ajungându-ţi cele ale tale, iar răutatea îndeamnă ca şi pe cele străine, cu jaf sau cu răpire să le aduci în casa ta. Bunătatea spune să vieţuieşti întru facerea de bine, iar răutatea îndeamnă la tot ce e rău. Bunătatea învaţă să fii mai bun şi mai înţelept şi întru Domnul să nădăjduim cu tăcere, iar răutatea învaţă numai să fii mai mare şi mai puternic şi mai nebun, grăitor a multe, măreţ şi-ţi dă sfat ca în bogăţie să pui nădejdea ta. Acestea şi asemenea acestora sunt ale bunătăţii şi ale răutăţii sfaturi. Aici e nevoie de multă priveghere ca să luăm ajutor de la Cel Preaînalt, ca să putem scăpa de sfătuirile viclene şi să putem urma bunătăţilor. Din două, alege singur cele mai de folos sufletului tău.

(Colecție coordonată de Ignatie Monahul, Povățuiri creștine pentru tineri, Editura Anastasia, București, 2001, p. 12)