1. Să ai un canon zilnic de rugăciune; nu însă foarte mare, ca să-l săvârșești, în pofida tuturor treburilor tale;

2. În timpul liber, să te adâncești în sensurile rugăciunilor canonului tău, înțelegând fiecare cuvânt, trăind fiecare frază și pregătindu-ți inima pe măsură, încât la vremea rugăciunii să le înțelegi lesne;

3. Fără îndoială, la ceasul rugăciunii mintea ta va zburda și se va încurca cu alte treburi. De fiecare dată când îți dai seama că se întâmplă aceasta, să readuci gândirea ta la obiectul rugăciunii. Să repeți citirea iară și iară, până când o vei face cu atenție și simțire. În acest fel vei constrânge mintea să se concentreze la rugăciune, până când, cu timpul și cu nevoința continuă, se va izbăvi de rătăcire și lâncezeală;

4. Dacă vreun cuvânt sau vreo frază a rugăciunii mișcă puternic sufletul tău, să nu înaintezi mai jos. Rămâi acolo, cu atenția gândului și cu trezvia inimii! Hrănește sufletul tău cu gândurile bune și cu sentimentele sfinte pe care le produce acest cuvânt sau frază. Nu te sili să lepezi o asemenea stare binecuvântată. Ține-o până când va pleca ea singură! Este semnul că duhul rugăciunii s-a arătat lucrător în tine. Și, în același timp, este mijlocul cel mai eficient pentru statornicia acestui duh în inima ta.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Călăuzire către viața duhovnicească, editura Egumenița, p. 45)