Tunderea în monahism, sfințirea apei și celebrarea sfințirii bisericii, incluse în Tainele Bisericii din primele secole

„Tainele în care ne întâlnim cu Dumnezeu lucrează în viața noastră cu atât mai puternic și mai evident cu cât noi ne pregătim cu mai multă atenție pentru aceasta și ne deschidem sufletul lucrării tainice a lui Hristos. Prin acestea avem încredințarea că omului i se comunică puterea de a se întâlni cu Dumnezeu, puterea lui Dumnezeu și sfințenia Lui. De aceea este foarte important să fim în acest loc de întâlnire în care ni se spune: ‹‹Pace tuturor! ››; ‹‹Harul Domnului, Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos să fie cu voi, cu toți! ››, unde începem, încetul cu încetul, să deschidem ochii noștri duhovnicești și să ne întâlnim cu adevărat cu Hristos. Astfel  vom  înțelege în mod esențial care este sensul vieții noastre, ce înseamnă moartea, ce este păcatul și izbăvirea de păcat, cum lucrează iertarea lui Dumnezeu și harul sfințitor în inima noastră”,  subliniază arhim. Nichifor Horia în debutul întîlnirii.

Botezul, Mirungerea și Sfânta Împărtășanie mai sunt numite și tainele inițierii, pentru că prin ele persoana intră în viața Bisericii. Încă din primele secole, Biserica a inclus în Sfintele Taine și alte lucrări harismatice, precum tunderea în monahism, sfințirea apei și celebrarea sfințirii bisericii. Taina Botezului era la început aproape întotdeauna indisolubil legată de Sfânta Liturghie. De ce? În primele secole existau încă mulți adulți nebotezați. O făceau cu bucurie, cu entuziasm, dar ulterior, devenind creștini și având la rândul lor copii, i-au botezat, prunci fiind.

„Spovedania și Împărtășania pot renaște în noi puterile de viață primite la Botez”

În ceea ce privește Taina Cununiei, până la faimoasa bulă de aur al lui Alexie I Comnenul, în 1084, nu exista o standardizare, un ritual de împlinit între cei ce se căsătoreau, deși toate câte se făceau în Biserică erau cu binecuvântarea episcopului. Până la acel moment era de neconceput oficierea Tainei Cununiei în afara Liturghiei. Motivul?  Cununia civilă nu era desprinsă atunci de cununia religioasă, aceasta din urmă având atât valoare sacramentală, cât și valoare civilă, așa cum se întâmplă și astăzi în Palestina și în Israel. Din timpul lui Alexie I Comnenul, Cununia începe să fie posibilă în afara Liturghiei.

Potrivit părintelui Nichifor Horia, cele două Taine, Spovedania și Împărtășania înnoiesc în noi acest chip al bucuriei și al adevărului în măsura în care apar poticneli în credință, poticneli care nu înseamnă neapărat că ne îndoim la nivel dogmatic, la nivel doctrinar, ci atunci când avem o cât de mică durere de dus sau o mică nedreptate, deja se zdruncină în noi înțelesul că Dumnezeu, în pronia Lui, poate să ne descopere altceva decât aveam noi în plan, poate să ne abată de la un drum pe care ni l-am calculat, ni l-am pregătit. Dar El nu face aceasta într-un mod distructiv, spre micșorare, ci spre creștere. În sensul acesta, Spovedania și Împărtășania, dincolo de ale noastre delăsări, dacă sunt trăite într-adevăr ca înțelegere, pot renaște în noi aceste puteri de viață pe care le-am primit la Botez: puterea de a mărturisi, puterea de a trăi cu adevărat cuvântul lui Dumnezeu și puterea de a ne bucura în viață, indiferent de încercările pe care le avem, indiferent de reușitele sau nereușitele noastre. Puterea de a ne bucura că Dumnezeu ne iubește, că El are un plan cu noi, și-l lucrează și-l desăvârșește în noi. Omul cu adevărat credincios, chiar și atunci când a păcătuit și se pocăiește are o bucurie lăuntrică.

„Rostul Sfintelor Taine este de a-l crește pe om de la nașterea în trup spre nașterea în duh”

„Cele șapte Taine, dar și tunderea în monahism, Agheasma, sfințirea bisericii – pe care nu știm dacă vreodată Biserica nu le va reconsidera în cadrul Tainelor esențiale - toate acestea sunt una în împărtășirea complementară și deplină a harului lui Dumnezeu. Nu pot spune că, dacă m-am botezat, am fost uns cu Sfântul Mir, m-am împărtășit, n-o să mai am nevoie de Spovedanie, n-o să mai am nevoie să mă cunun în biserică. Ci fiecare din aceste Taine își are rostul de a crește pe om de la nașterea în trup spre nașterea în duh la trăirea în dreaptă și adevărată înțelegere a puținătății acestei vieți pe care o avem, pentru ca însăși viața aceasta pe care o avem să fie întâlnire adevărată cu Dumnezeu, iar moartea înțeleasă cu adevărat ca întâlnire desăvârșită spre aceasta”, afirmă arhim. Nichifor Horia.

„Să trăim surpriza și bucuria vieții încredințați că la finalul acesteia Dumnezeu ne va da biruința”

Potrivit părintelui arhimandrit, rostul Tainelor nu este doar să ne țină aproape de Biserică, să devenim mai buni sau mai morali, ci în toate să ne întregească bucuria de a fi creștini, înțelegerea că Dumnezeu lucrează în viața noastră, precum spune: ‹‹Eu sunt cu voi până la sfârșitul veacurilor››. Și atunci nicio teamă, fie ea îndreptățită, sau un pericol iminent în viața noastră nu trebuie să umbrească în noi această nădejde și bucurie.

„S-a văzut că atunci când a fost prigoana mai mare, criza mai puternică sau neputința omului mai evidentă, atunci lucrarea lui Dumnezeu a fost mai vădită, mai puternică. Încât nicio clipă nu cred că este înțelept să ne facem planuri: Ce-o să fac dacă va fi război în Ucraina? Ce-o să fac dacă va fi o prigoană și voi intra în închisoare, ce-o să fac dacă vor veni cipurile? Ci în toate încredințați să fim că, dacă Dumnezeu lucrează cu noi astăzi, El va lucra cu noi până la sfârșitul vieții noastre și până la sfârșitul lumii, și cât timp Dumnezeu a rânduit să ne naștem în acest timp, ortodocși fiind și crezând în El,  Domnul va lucra mântuirea noastră cât timp noi vom pricepe să fim să fim deschiși relației cu El. Să nu ne raportăm la Dumnezeu în mod superstițios, ca într-un parteneriat de afaceri: mi-am făcut rugăciunea, mi-am dat pomelnicul, am aprins șapte lumânări, am ținut postul. De acum Dumnezeu trebuie să aibă grijă să îmi trăiască soacra, să nu mă cert cu nevasta, să nu am accident, să nu plouă prea tare, să nu fie grindină și alte lucruri de genul acesta. Să trăim surpriza și bucuria vieții încredințați fiind că Dumnezeu nu va duce acest film al vieții decât până la capătul lui, care nu poate fi altul decât biruința”, a concluzionat arhim. Nichifor Horia.