Cu ce rost facem pomenirea sfinților? Pentru că ne trebuie cât trăim în viața pământească. Știm că este o Biserică luptătoare sau dreptmăritoare pe pământ și o Biserică biruitoare în Cer, unde sfinții, după strămutarea de aici, nu încetează a ne purta de grijă. Avem două motive, să zicem așa: ei nu sunt pe deplin fericiți, pentru durerea că ne știu pe noi rămași în urmă aici, în necazuri; ei se roagă pentru noi ca să ne întoarcem cât mai repede acasă (la „Tatăl nostru, Care este în Ceruri”).

Sfinții, după trecerea din viața aceasta, au tot cam slujba pe care au avut-o aici... Aceia care au fost ostași în viața pământească rămân tot ostași vrednici, însă nu văzuți de noi, și ocrotesc orașe, sate și țări. Niște creștini care au fost vrednici a vedea pe Sfântul Dimitrie, l-au văzut cum părăsea cetatea care îi era încredințată. Din porunca lui Dumnezeu și pentru păcatele oamenilor, trebuia să părăsească cetățile pe care le păzea.

Trebuie să ne legăm strâns de Biserica biruitoare, încercările creștinilor celor din urmă (până la dezlegarea lui satan) nu le vor întrece pe ale celor dintâi, nici fericirea celor din urmă nu o va întrece pe a celor dintâi. Lupta cea mare contra creștinilor o va duce satana cu răutățile lui. Se va dovedi atunci ocrotirea sfinților (a Bisericii biruitoare) asupra oamenilor pământeni (pentru cei ce sunt în trup – Biserica luptătoare).

Puneți în inimă ceea ce v-am spus și uniți-vă, creștini din toate veacurile (Biserica biruitoare) și din toate părțile (Biserica luptătoare)! Până la mormânt nu este decât un pas. Nu vă descurajați! Bucurați-vă de orice vi s-ar întâmpla, oricând, spre folosul sufletelor voastre. Amin.

(Părintele Arsenie Boca, Lupta duhovnicească cu lumea, trupul și diavolul, ediție revizuită, Editura Agaton, Făgăraș, 2009, p. 122)