Duminica de mâine este numită în calendar a "Sfinţilor Români". Evident, cu referire la cei care, trecuţi deja în veşnicie (făcând parte din Biserica triumfătoare), au primit de la Dumnezeu cununa sfinţeniei. Dar mai există o categorie a sfinţilor români: este vorba de cei care nu au trecut la Domnul şi sunt pe pământ, în ceea ce numim a fi Biserica luptătoare. Îmi veţi spune că nimeni nu poate primi apelativul de sfânt cât este încă în viaţă, indiferent de gradul de desăvârşire atins. Aşa este. Şi aşa a fost dintotdeauna. Chiar dacă au trăit oameni cu viaţă de sfinţenie, prin care Dumnezeu a lucrat multe şi mari minuni, abia după trecerea la cele veşnice ei au fost proclamaţi drept sfinţi. Ca atare, nici o persoană care trăieşte nu primeşte atributul de sfânt/ă. Nici măcar apostolii nu au fost numiţi aşa în timpul vieţii lor. Dar există în numeroase epistole din Noul Testament caracterizarea unor comunităţi întregi (biserici) ca fiind de sfinţi: "sfinţilor din Colose", "celor numiţi sfinţi" din Corint, "sfinţilor care sunt în Efes", creştinilor dintre evrei numiţi "fraţi sfinţi", "tuturor sfinţilor" din Filipi, celor "chemaţi şi sfinţi" din Roma, "sfinţilor fraţi" din Tesalonic şi, nu în ultimul rând, se vorbeşte şi despre "sfinţii de la Ierusalim". Aşadar, nimeni nu este numit sfânt, dar membrii comunităţii sunt sfinţi, întrucât sunt mădulare ale Trupului lui Hristos, Cel Unul Sfânt.

Dacă Apostolul Andrei ar fi adresat o epistolă către cei de pe teritoriul românesc (în speţă dobrogean) cărora le-a binevestit pe Domnul acum aproximativ două mii de ani, cu siguranţă ar fi conţinut apelativul "sfinţilor din...". Aşa că nu greşim prea mult, sper, dacă încercăm să facem un mic exerciţiu de conştientizare a statutului nostru, a celor din Biserica Ortodoxă Română de azi, ca fiind sfinţi ai lui Dumnezeu; mai ales pentru a ne cutremura şi a ne trezi cu adevărat la o viaţă sfântă, depăşind stadiul declarativ, al apartenenţei formale la Biserică...

Dar dacă ne-ar scrie Sf. Ap. Andrei azi, oare ce ne-ar putea spune, văzând starea Bisericii lui Dumnezeu din România? Încercând să-mi formulez un răspuns, în continuarea micului nostru exerciţiu de trezvie, am selectat de prin epistolele pauline şi cele soborniceşti o serie de pasaje care, cred, s-ar potrivi cel mai bine cu starea actuală a comunităţilor noastre bisericeşti. Nu am dat trimiteri spre a nu îngreuna lectura, dar versetele sunt uşor de identificat, printr-o simplă căutare pe internet. Cu siguranţă se poate face o selecţie mai adecvată, mai de folos, încât textul de mai jos îl puteţi lua ca pe o provocare. Aştept şi alte variante "epistolare".

O posibilă Epistolă către români

Binecuvântat este Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul a toată mângâierea, Cel ce ne mângâie pe noi în tot necazul nostru, ca să putem să mângâiem şi noi pe cei care se află în tot necazul, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu.

Vă îndemn, fraţilor, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca toţi să vorbiţi la fel şi să nu fie dezbinări între voi; ci să fiţi cu totul uniţi în acelaşi cuget şi în aceeaşi înţelegere. De unde vin războaiele şi de unde certurile dintre voi? Oare, nu de aici: din poftele voastre care se luptă în mădularele voastre? Poftiţi şi nu aveţi; ucideţi şi pizmuiţi şi nu puteţi dobândi ce doriţi; vă sfătuiţi şi vă războiţi, şi nu aveţi, pentru că nu cereţi. Cereţi şi nu primiţi, pentru că cereţi rău, ca voi să risipiţi în plăceri.

Fraţii mei, nu căutând la faţa omului să aveţi credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos, Domnul slavei. Căci, dacă va intra în adunarea voastră un om cu inele de aur în degete, în haină strălucită, şi va intra şi un sărac, în haină murdară, iar voi puneţi ochii pe cel care poartă haină strălucită şi-i ziceţi: Tu şezi bine aici, pe când săracului îi ziceţi: Tu stai acolo, în picioare, sau: şezi jos, la picioarele mele, n-aţi făcut voi, oare, în gândul vostru, deosebire între unul şi altul şi nu v-aţi făcut judecători cu socoteli viclene?

Şi îndrăzneşte, oare, cineva dintre voi, având vreo pâră împotriva altuia, să se judece înaintea celor nedrepţi şi nu înaintea celor sfinţi? Deci dacă aveţi judecăţi lumeşti, puneţi pe cei nebăgaţi în seamă din Biserică, ca să vă judece. O spun spre ruşinea voastră. Nu este, oare, între voi nici un om înţelept, care să poată judeca între frate şi frate? Ci frate cu frate se judecă, şi aceasta înaintea necredincioşilor? Negreşit, şi aceasta este o scădere pentru voi, că aveţi judecăţi unii cu alţii. Pentru ce nu suferiţi mai bine strâmbătatea? Pentru ce nu răbdaţi mai bine paguba?

Veniţi acum cei care ziceţi: astăzi sau mâine vom merge în cutare cetate, vom sta acolo un an şi vom face negoţ şi vom câştiga, voi, care nu ştiţi ce se va întâmpla mâine, că ce este viaţa voastră? Abur sunteţi, care se arată o clipă, apoi piere. În loc ca voi să ziceţi: Dacă Domnul voieşte, vom trăi şi vom face aceasta sau aceea. Şi acum vă lăudaţi în trufia voastră. Orice laudă de acest fel este rea.

Luaţi aminte să nu vă fure minţile cineva cu filozofia şi cu deşarta înşelăciune din predania omenească, după înţelesurile cele slabe ale lumii şi nu după Hristos. Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa. Nu vă lăsaţi furaţi de învăţăturile străine cele de multe feluri; căci bine este să vă întăriţi prin har inima voastră, nu cu mâncăruri, de la care n-au avut nici un folos cei ce au umblat cu ele. Ascultaţi pe mai-marii voştri şi vă supuneţi lor, fiindcă ei priveghează pentru sufletele voastre, având să dea de ele seamă, ca să facă aceasta cu bucurie şi nu suspinând, căci aceasta nu v-ar fi de folos.

Pe preoţii cei dintre voi îi rog ca unul ce sunt împreună-preot şi martor al patimilor lui Hristos şi părtaş al slavei celei ce va să se descopere: păstoriţi turma lui Dumnezeu, dată în paza voastră, cercetând-o, nu cu silnicie, ci cu voie bună, după Dumnezeu, nu pentru câştig urât, ci din dragoste; nu ca şi cum aţi fi stăpâni peste Biserici, ci pilde făcându-vă turmei. Iar când Se va arăta Mai-marele păstorilor, veţi lua cununa cea neveştejită a măririi. Tot aşa şi voi, fiilor duhovniceşti, supuneţi-vă preoţilor; şi toţi, unii faţă de alţii, îmbrăcaţi-vă întru smerenie, pentru că Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har.

În privinţa venirii Domnului nostru Iisus Hristos şi a adunării noastre împreună cu El, vă rugăm, fraţilor, să nu vă clintiţi degrabă cu mintea, nici să vă spăimântaţi - nici de vreun duh, nici de vreun cuvânt, nici de vreo scrisoare ca pornită de la noi, cum că ziua Domnului a şi sosit. Să nu vă amăgească nimeni, cu nici un chip; căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credinţă şi nu se va da pe faţă omul nelegiuirii, fiul pierzării, potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu, sau se cinsteşte cu închinare, aşa încât să se aşeze el în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept dumnezeu.

Trăiţi ca oamenii liberi, dar nu ca şi cum aţi avea libertatea drept acoperământ al răutăţii, ci ca robi ai lui Dumnezeu. De sunteţi ocărâţi pentru numele lui Hristos, fericiţi sunteţi, căci Duhul slavei şi al lui Dumnezeu Se odihneşte peste voi; de către unii El se huleşte, iar de voi se preaslăveşte. Nimeni dintre voi să nu sufere ca ucigaş, sau fur, sau făcător de rele, sau ca un râvnitor de lucruri străine. Iar de suferă ca creştin, să nu se ruşineze, ci să preamărească pe Dumnezeu, pentru numele acesta. Căci vremea este ca să înceapă judecata de la casa lui Dumnezeu; şi dacă începe întâi de la noi, care va fi sfârşitul celor care nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu?

Deci, fraţilor, bucuraţi-vă! Desăvârşiţi-vă, mângâiaţi-vă, fiţi uniţi în cuget, trăiţi în pace şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi. Să vă întărească în orice lucru bun, ca să faceţi voia Lui, şi să lucreze în noi ceea ce este bine plăcut în faţa Lui, prin Iisus Hristos, Căruia fie slava în vecii vecilor. Amin!