Sfințire de casă parohială la parohia Podolenii de Jos

Arhiepiscopia Iaşilor

Sfințire de casă parohială la parohia Podolenii de Jos

În după-amiaza zilei de duminică, 7 iulie, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia „Sfinții Trei Ierarhi” din Podolenii de Jos – Cozmești, din cadrul Protopopiatului Iași II.

Cu prilejul vizitei pastorale, ierarhul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit slujba vecerniei și sfințirea casei parohiale.

În cuvântul de la finalul slujbei, părintele episcop a precizat:

„Încă din Vechiul Legământ, rânduiala slujbelor urma cuvântul Scripturii: „și a fost seară și a fost dimineață ziua întâia”. O zi se întregește prin începutul serii, urmând ca la sfârșitul serii ziua liturgică să-și facă apusul, să-și facă odovania zilei. În această zi a pomenirii Sfântului Mare Mucenic Procopie, purtător de biruință care și-a dus până la capăt mărturisirea lui, în această zi suntem împreună ca să împărtășim un moment de bucurie: sfințirea casei parohiale care a început în timpul părintelui Cristian. Lucrarea aceasta a continuat și acum este o lucrare înfrumusețată, o lucrare care primește un veșmânt al înnoirii pentru a fi de folos nu doar preotului, ci și întregii comunități pentru că, având pe preot aproape, în comunitate, și fiind preotul aproape de credincioși, se pot altfel povățui, se pot altfel gestiona durerile noastre sufletești, întrebările duhovnicești și cele pe care le avem în întâlnirea noastră cu Domnul.”

Casa parohiala de la Podolenii de Jos a fost achiziționată în anul 2009 de către părintele Irimia Cristian, parohul comunității de la acea vreme. Între anii 2022-2024, prin osteneala părintelui Alexandru Stan, casa parohială a trecut printr-un amplu proces de restaurare, care a cuprins: reconsolidare șarpante, înlocuirea acoperișului de tablă, renovarea și remobilarea interioriorului, achiziționarea unei centrale termice, amenajarea exterioara a casei și a curții, precum și plantarea de pomi.

Drept răsplată pentru efortul depus pentru lucrările de la casa parohială, părintele Cristian Irimia a fost hirotesit iconom stavrofor, iar părintele Alexandru Stan, sachelar.

Citește despre: