Simona Halep a fost decorată cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de cavaler

Social

Simona Halep a fost decorată cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de cavaler

Simona Halep a fost decorată de președintele României la Cotroceni, pentru performanța sa de la Wimbledon. Sportiva a primit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler.

Cu acest prilej, Președintele României, a susținut o alocuțiune, în care a apreciat conduita exemplară a campioanei atât pe teren, cât și în afara lui:

„Dragă Simona, performanța deosebită la care ați ajuns, trebuie să recunoaștem, vă aparține în totalitate, dumneavoastră și familiei dumneavoastră. Este păcat, și o spun cu mare regret, că astfel de talente nu primesc sprijinul cuvenit din partea autorităților statului. Cel mai elocvent exemplu este că ați câștigat un turneu disputat pe un teren cu iarbă, fără ca noi, în România, să avem măcar așa ceva. Mulți copii talentați renunță sau nu pot face performanță pentru că fie le lipsește sprijinul financiar, fie nu au condiții să se antreneze. Toate aceste lipsuri îi determină pe cei mai mulți să renunțe. Când ei se pierd, pierdem noi toți, pierde România. Exemplul pe care îl oferiți trebuie să impulsioneze autoritățile să gândească o strategie pentru a putea susține sportul românesc”, a evidențiat Președintele României, domnul Klaus Iohannis.

Amintim că, în urmă cu aproape două săptămâni, Patriarhia Română i-a acordat campioanei Simona Halep Ordinul Crucea Patriarhală” pentru mireni, cea mai înaltă distincţie a Patriarhiei Române, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în Salonul Sfinților Români al Reședinței Patriarhale.

„Simona este pentru mulți tineri astăzi un simbol al hărniciei, perseverenței și speranței. Ne bucurăm să scoatem în evidență că toate realizările domniei sale sunt expresia talentului cultivat prin efort susținut, prin efort constant. Pe lângă toate acestea însă, Biserica, dragă Simona, prețuiește foarte mult faptul că mărturisiți în public prin semnul Sfintei Cruci credința creștină ortodoxă și prin aceasta arătați că reprezentați cu fidelitate poporul român credincios, jertfelnic și talentat”, a subliniat, atunci, Părintele Patriarh Daniel.

La evenimentul desfășurat la Palatul Cotroceni au participat părinții Simonei Halep, Ilie Năstase, unul dintre cei mai importanți jucători de tenis ai anilor 1970, dar și alți apropiați.

Citește despre: