Simpozion în cadrul Zilelor Oraşului Comăneşti
Biserica "Sfântul Ierarh Spiridon" din Comăneşti a fost adusă în atenţia auditoriului din toată ţara, în cadrul Simpozionului Național ”Dimitrie Ghika - Comănești” - In Memoriam, a ajuns la ediția a V-a.
Prezentarea locaşului de închinăciune a fost făcută de preotul paroh Alexandru Maxim, care a expus lucrarea ”Parohia ortodoxă «Sfântul Spiridon» din Comănești în documente de arhivă”, autor: prof. Elena Mihaela Prisacariu, de la Colegiul Tehnic "Dimitrie Ghika" din Comăneşti. Aceasta deoarece în acest an se împlinesc 200 de ani de atestare documentară a locaşului de închinăciune ocrotit de Sfântul Ierarh Spiridon. "În cadrul simpozionului, am amintit că în contextul împlinirii a două secole de existenţă a bisericii noastre, s-a editat un volum dedicat acesteia. Cartea cuprinde trei capitole, având o anexă cu fotografii ce surprind bisericile din zona noastră. Primele două capitole surprind viaţa religioasă din Comăneşti şi istoria bisericilor, care pot determina o mai bună cunoaştere a istoriei locale, în strânsă legătură cu istoria naţională", a menţionat pr. Alexandru Maxim. Temele abordate anul acesta în cadrul simpozionului au fost ”Călător român pe meleaguri srăine” și ”Europa de ieri și de azi, văzută prin ochii tinerilor”.