Au început să fie tot mai dese privirile sincretice asupra lumii. Se ia câte puțin de la fiecare. Creștini care cred în reîncarnare și care spun că toți dumnezeii tot una sunt. Oameni care spun că și Buddha, și Hristos, și Allah tot una sunt. „Liber cugetători“ care au impresia că dacă iau bucăți suficient de mici de peste tot pot face să treacă asta ca gândire proprie, originală. Și mai sunt mulți asemenea.

Sincretismul pare a fi de fapt „religia“ preferată a unui număr de oameni în creștere în ziua de azi. Nu pot să nege ceea ce este evident dar pot să pună sau să scoată detalii care schimbă complet conținutul. Dacă ai găsit Calea, dacă ai găsit Adevărul, dacă ai găsit Viața, ce mai cauți în altă parte? De ce nu te adapi omule de la izvorul cu apă curată? De ce insiști să adaugi noroi? Ca să poți numi aceea „băutură după rețetă proprie“?

Ideea de liberă cugetare e frumoasă doar că nu am văzut încă nici unul care să se ridice la înălțimea numirii. Pentru că una dintre condițiile de bază pentru a fi liber cugetător ar fi să fii liber de gândirea celorlalți. Ori nu am întâlnit încă nici un om și nu am stat de vorbă cu nimeni care să nu fie influențat de gândirea celor dinaintea lui sau de a celor care sunt apreciați în mod public. Cei care merg pe cărări bătătorite, chiar dacă merg pe mai multe cărări, nu se pot chema liber cugetători pentru că nu sunt. Și chiar dacă ar exista un astfel de om, dacă este cinstit în căutarea lui, va ajunge să cunoască Adevărul.

Următoarea variantă ca libertate a cugetării ar fi să poți lua fiecare detaliu al gândirii pe care vrei să o adopți și să despici firul în 16 și în 64 nu în patru. Nu spun că este imposibil ci doar că cere o capacitate de gândire care depășește cu mult nu doar omul mediu ci și media celor obișnuiți să filosofeze. Cunosc câțiva oameni care cel puțin încearcă să trăiască la această înălțime. Atâta vreme cât căutarea lor este cu inimă curată și fără viclenie, probabil vor ajunge în cele din urmă să realizeze că de la un loc încolo, ceea ce numim gândire, este mult prea profund pentru a mai putea fi pus în cuvinte și explicat. Că Adevărul nu este explicabil ci mărturisibil. Și mai presus de toate, că Adevărul nu este după părerea fiecăruia ci este într-un singur fel.

Sunt oameni care neputând să cerce toate cu mintea încearcă să fie „în rând cu lumea“ și nici măcar nu își pun propriile păreri înainte ci ceea ce pot copia de peste tot. Numărul acestora, din păcate, este în creștere. Asta este marea masă de sincretiști. Totuși, atâta vreme cât caută, vor afla și atâta vreme cât nu încetează de a bate la ușa, în cele din urmă li se va deschide.

De asemenea, sunt mulți care îmbrățișează o credință și apoi încearcă să explice toate teoriile lumii prin prisma propriei credințe. Să-și explice mai degrabă lor înșiși pentru că se tem să nu rămână descoperiți în ceea ce cred. În principiu, cam fiecare sistem filosofic care a existat vreodată a încercat să explice ceea ce se întâmplă în jurul omului. De aceea credința nu este filosofie. Pentru că nu încearcă să explice nimic. Spune despre Cel ce Este și cum tot ceea ce este prin El este și nimic nu este în afara Lui.

Sunt și oameni care refuză orice sincretism și orice abatere pentru că sunt conștienți că ceea ce au găsit este cu adevărat Calea către Viață și este singurul Adevăr. Cunosc câțiva, nu mulți. Aceștia sunt cei care au credință tare. Aceia care deși nu fac caz de asta și nici circ, dacă ar fi nevoie, ar spune muntelui să se mute din loc și nici nu și-ar pune problema că nu se va întâmpla după cuvântul lor.

În oricare dintre categorii te identifici, omule, sau poate dacă ai găsit sau ai inventat o alta, specială, doar pentru tine, atâta vreme cât te ferești de viclenie, cât te ferești de a-ți fura singur căciula, vei ajunge să cunoști Adevărul. „Iată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleșug“ va spune și se va arăta atât cât poate cuprinde ochiul și inima și mintea omului și chiar cât să dea pe dinafară.