(Mc. 16, 3) Şi ziceau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului?

Domnul și Mântuitorul nostru a descoperit ucenicilor slava Învierii Sale treptat și nu deodată, și aceasta pentru că, fără îndoială, atât de marea era virtutea minunii, încât inimile slabe ale muritorilor n-ar fi putut înțelege (importanța) acestor fapte deodată. Hristos a privit la fragilitatea celor care-L căutau. Celor care au fost primii la mormânt, atât femeilor aprinse de dragoste pentru El, cât și bărbaților, le-a arătat piatra răsturnată (cf. Mt. 28, 2; Mc. 16, 4; Lc. 24, 2; In. 20, 1). Pentru că trupul Său nu mai era acolo, le-a arătat giulgiurile (cf. Lc. 24, 12; In. 20, 3-7) în care fusese înfășurat și lăsat acolo singur. Apoi, femeilor care-L căutau cu ardoare, care erau zăpăcite în mintea lor de cele ce aflaseră despre El, le-a arătat o vedenie de îngeri (cf. Mt. 28, 1-5; Mc. 16, 1-6; Lc. 24, 1-10) care a fost dovada că a înviat. Astfel, după ce mai înainte a fost răspândită vestea Învierii Sale, Însuși Domnul puterilor și Împăratul Slavei S-a descoperit și ne-a arătat un lucru înalt: a biruit moartea, din care gustase pentru o vreme.

(Beda Venerabilul, Omilii la Evanghelii 2, 9, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)