În capitolul 5 din Evanghelia de la Ioan, putem citi următoarea afirmație a Mântuitorului: „Slavă de la oameni nu primesc“ (v. 41). Cum spune Hristos că nu primește slava de la oameni în timp ce în Biserică se zice de câteva sute de ori pe zi „Slavă...“. La ce se referă?
Să remarcăm că în greacă, termenul pentru „slavă“ este „doxa“. Acest termen este folosit pentru a denumi atât slava lui Dumnezeu așa cum este ea descrisă în Vechiul Testament, cât și ceea ce noi înțelegem prin „părere“ sau „laudă, mărire“.
Căutând pasaje din Vechiul Testament în care este exprimată acțiunea de slăvire a lui Dumnezeu am ajuns la cartea Profetului Iezechiel unde am putut citi cuvinte încărcate de sens, insuflate de Duhul, cuvinte ce ne pot desluși afirmația Mântuitorului.
În cartea a 3-a a profetului Iezechiel citim:
„Atunci m-a ridicat Duhul și am auzit la spatele meu un glas mare ca de tunet care zicea: "Binecuvântată fie slava Domnului în locul unde sălășluiește El!"“ (3, 12).

Să observăm în acest verset trei aspecte extrem de interesante care - înțelese împreună - oferă un răspuns la întrebarea noastră:
1. Fiul binecuvântează
Glasul care binecuvântează nu este al unui om sau al unui înger, ci al unei persoane din Sfânta Treimi. Care anume? Putem presupune că este vorba de Cuvântul - „Domnul Domnului Meu“ (Psalm 109, 1) fiindcă citim în aceeași carte, la versetul 22: „Apoi a fost iarăși acolo mâna Domnului peste mine și mi-a zis Domnul...“ (la Botezul de la Iordan, Logosul întrupat fiind Cel peste Care Se coboară Duhul Sfânt, vocea ca de tunet ce zice: „Acesta este Fiul Meu... „ este a Tatălui).
2. Preînchipuirea Tainei Botezului și a Preoției.
Asistăm la o preînchipuire a Botezului (și a hirotoniei): cel ales - profetul devine chemat în locul sfânt – vede slava la răul Chebar (locul slavei = biserica) unde Sfințitorul pune mâna peste el: „Apoi a fost acolo mâna Domnului peste mine“ (3, 22) și apoi este uns de Duhul așa cum vedem puțin mai încolo, în versetul 24:

„Dar a intrat în mine Duhul / (a) și m-a ridicat în picioare, / (b) iar Domnul mi-a grăit (c)“ .

Recunoașteți etapele? „Duhul m-a ridicat... Domnul mi-a grăit“... În ritul apusean se păstrează obiceiul ca cel chemat la hirotonie să se așeze cu întreg corpul pe pământ pentru a fi ridicat apoi de episcopul care îl va sfinți. Faptul că Iezechiel nu săvârșește Jertfa cea nesângeroasă nu ar trebui să ne împiedice să vedem în el un tip al preoției: Sfântul Ignatie al Antiohiei spune că în Biserica primară nu prezbiterii erau principalii săvârșitori ai Jertfei ci Apostolii, apoi episcopii înconjurați de prezbiteri și diaconi, iar abia în lipsa lor, prezbiterii singuri (Ep. către Filadelfieni, 4).

3. Împlinirea evloghiei.
În greacă binecuvântarea rostită de Domnul din Iezechiel 3, 12 este redată astfel: „evloghemene he doxa kiriu ek tu topu autu“. Aici nu se folosește verbul „doxazo“ ci „evlogeo“. Verbul „evlogeo“, tradus în română prin „a slăvi“, mai presus de sensul brut „a vorbi de bine: eu + logheo“, este folosit în Sfânta Scriptură cu următorul sens: a preamări; a invoca, a chema revărsarea de har a lui Dumnezeu asupra unui om sau lucru. Prin urmare, în versetul: „Binecuvântată fie / este slava Domnului în locul unde sălășluiește El“, asistăm la o epicleză în sânul Sfintei Treimi: Fiul-Cuvântul cheamă Duhul ca să Se pogoare peste lucrarea dorită de Tatăl, adică, așa cum reiese din versetul biblic, peste DOXA - slava lui Dumnezeu, care nu este altceva decât lumina necreată, energiile divine ale Dumnezeirii. Practic, într-o singură frază vedem redată împreună lucrarea persoanelor Sfintei Treimi. Conlucrarea Sfintei Treimi se poate vedea și în „botezul/hirotonirea“ lui Iezechiel: „Duhul a intrat în mine... m-a ridicat... Domnul mi-a grăit“ (3, 24).
Acum avem și răspunsul la întrebarea noastră: de ce spune Mântuitorul nostru Iisus Hristos „SLAVĂ de la oameni nu primesc (DOXAN para anthropon u lambanon)“?
Fiindcă Hristos-Domnul nu poate fi binecuvântat / slăvit de cei care nu Îl mărturisesc după cum Duhul L-a mărturisit în Sfânta Scriptură. Slava care ajunge la Hristos este slava – lucrarea unui suflet Care, prin Duhul Sfânt, Îl cunoaște pe Hristos ca Dumnezeu și Mântuitor al Său. Cine Îl cunoaște pe Hristos? Cel ce cunoaște și este în dreapta credință. Invocarea și „slăvirea“ celor din afara mărturisirii ortodoxe nu are un destinatar: Duhul nu se poate coborî asupra a ceva ce nu este al Lui. De fiecare dată când un creștin ortodox rostește „Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh“, el de fapt, împlinește porunca evloghiei în altarul minții sale: preamărește, invocă, dorește revărsarea slavei (doxa - lucrării sfințitoare a) Dumnezeirii asupra ființei și lucrării sale.
Pe de altă parte, tâlcuirea general acceptată a versetului de la Ioan 5, 41 spune că Hristos pune în comparație slava lui Dumnezeu cu slava oamenilor. Dar credem că așa cum arătat aici DOXA la care se referă Hristos și pe care El o dorește este cea care se naște în altarul unei minți asupra căreia adastă Duhul Sfânt. Un alt motiv pentru care nu ar trebui să ne mulțumească tâlcuirea obișnuită este nuanța concesivă a întregii afirmații a Mântuitorului: „Slavă de la oameni nu primesc DAR v-am cunoscut că n-aveți în voi dragostea lui Dumnezeu“. Adică: „pot primi slavă de la om (așa cum vedem în Matei 28, 9) doar dacă acesta are dragostea lui Dumnezeu“. Și cine o poate avea? Cel care Îl cunoaște pe Dumnezeu Treime de Persoane și care prin Duhul Sfânt zice: „Hristos este Domnul“ (1 Corinteni 12, 3). Doar astfel poate un om participa la epicleza slavei dumnezeiești și doar astfel poate cineva să-L laude în adevăr pe Dumnezeu cu o slavă autentică și lucrătoare. Nimeni nu poate zice „Slavă lui Dumnezeu“ sau „Binecuvântat este Dumnezeu“ iar binecuvântarea sa să aibă rod decât numai cu condiția ca acesta să fi primit Botezul și Mirungerea. Acum înțelegem că cei care nu sunt creștini botezați și care nu au primit pecetea Duhului nu pot spune că Îl slăvesc pe Dumnezeu – trebuie întrunită condiția de la 1 Cor. 13, 2. Ei nu pot invoca un har pe care nu l-au primit; nu pot invoca ceva ce nu au, invocarea și slăvirea lor nu are un destinatar. Cei care nu au credința ortodoxă - pecetea Duhului Sfânt, se înșeală când spun că Îl preamăresc pe Dumnezeu. De la astfel de oameni Dumnezeu nu primește slavă.