André Malraux spunea că „secolul al XXI-lea va fi religios sau nu va mai fi”. Primul lui sfert, însă, demonstrează că, totuși, supraviețuind, acest secol poartă în sine toate rănile trecutului.

Celebrul Manual de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale, ediția a cincea, publicată în spațiul științific american, în anul 2013[1], constata că teama cea mai larg răspândită în lume este așa-numita „teamă”, „fobie” sau „anxietate socială”, adică teama de ceilalți. Credința creștină îi consideră, însă, pe aceștia „semenul” sau „aproapele” nostru, arătând și care ar trebuie să fie relațiile ideale dintre oameni: ei trebuie să trăiască în dragoste și prețuire reciprocă, în calitate de „frați” și „surori întru Domnul”, de „copii” – „fii” și „fiice” preaiubiți și preaiubite ai Aceluiași Părinte Bun și Iubitor. Fobia sau anxietatea socială descrie acea frică pe care o are omul de prezența și întâlnirea cu semenii săi, nu doar în grupuri mari, ci și individual. Teama că este privit, supravegheat, monitorizat, analizat, discutat, evaluat, criticat, judecat, condamnat, marginalizat, izolat. De cele mai multe ori, aceste temeri sunt imaginare sau la o intensitate mult redusă, în comparație cu sentimentul creat în sufletul celui afectat.

La acest sentiment de teamă față de semeni, se adaugă, în numeroase situații, starea de tristețe sau depresie, o forma a acesteia constituindu-o viziunea negativă asupra lumii și asupra viitorului, asupra relațiilor cu celelalte persoane, ba chiar și sentimentul de autodepreciere față de propria persoană. Organizația Mondială a Sănătății a anunțat, în urmă cu doar trei luni (decembrie 2021), că depresia a devenit a doua boală pe planetă, ca răspândire, situându-se după afecțiunile cardiovasculare, situate pe primul loc, și înaintea cancerului, care a coborât pe poziția a treia. Depresia a devenit, astfel, „regina afecțiunilor psihice”, a vremurilor noastre. Referindu-se la o adevărată „economie” și o „industrie a singurătății”, la o „criză mondială a singurătății”, specialiștii apreciază că la baza ei se află ideologia neoliberalistă, care pune accentul pe dezvoltarea individuală, pe binele personal, fără sensibilitate și preocupare pentru valorile comunitare, sociale. Pentru adepții acestei ideologii, „scopul scuză mijloacele”, căci „poți călca pe cadavre”, pentru a-ți îndeplini „target-ul”.

„Rent-a-friend” și „Mukbang”

Sunt tot mai numeroase țările, în mod paradoxal dintre cele mai bogate financiar, în care membrii societății afirmă în proporție de mai bine de jumătate că se simt singuri și că nu au nici măcar un prieten la care să poată apela pentru a primi un sfat sau o consolare. Locul prietenilor de suflet este luat de surogate: televizor, rețelele sociale digitale, dependențe variate (alcool, droguri, țigări, sport, sex), în care aceștia își caută refugiul, pentru a-și seda conștiința pustiită de duhul singurătății. Este paradoxal cazul unul bătrân în vârstă de 85 de ani, din China, care în anul 2017, a pus într-o stație de autobuz, următorul anunț: „Om singur, de peste 80 de ani, sper ca o persoană sau familie de bună-credință să mă adopte”. S-a stins în câteva zile, însă vecinilor lui le-au trebuit câteva săptămâni bune, să afle despre tristul eveniment[2].

În Japonia, țară puternic dezvoltată și digitalizată, crește numărul femeilor singure care, înainte de Sărbători, săvârșesc delicte minore, pentru a fi arestate și întemnițate câteva zile sau săptămâni, din dorința de a nu-și petrece Anul Nou în singurătate. Ceea ce caută, în fond, este o comunitate, un grup, ca să nu fie singure, de Sărbători.

Tot în țările cu un PIB substanțial pe cap de locuitor, fie că este vorba de SUA sau de țări de pe continentul asiatic, oamenii, preocupați în vremurile noastre mai ales de carieră, promovare, neglijează momentul întemeierii familiei, mulți dintre aceștia rămânând singuri o viață întreagă. Acestora, „industria singurătății” le pune la dispoziție  numeroase oferte, de la servicii „rent-a-friend”, în care, în schimbul sumei de 40 de dolari pe oră, poți alege – în America spre exemplu, dintre 620.000 de prieteni platonici, care să se plimbe cu tine și să te asculte, la servicii de „Mukbang”, în care, tot contra unei sume, oameni singuri pot viziona clipuri interactive cu alte persoane, care mănâncă, pentru a-și atenua sentimentul de singurătate, din timpul meselor, considerate, altădată, „sfinte”. Participarea membrilor familiei la acestea era obligatorie și un prilej de comunicare și comuniune, prin împărtășirea de gânduri, evenimente, preocupări, împliniri, deziluzii și aflarea răspunsului sau soluțiilor pentru acestea, de la membrii familiei, oamenii care ar trebui să ne fie cei mai dragi, mai cei mai apropiați în viață.

Și, tot în spațiul occidental, la al cărui trai îmbelșugat material privim și noi cu jind, un spațiu însă tot mai gol și mai sărac spiritual, au fost inventate servicii specializate de mângâiere și ținut în brațe. Contra sumei de 80 de dolari, persoanele singure pot apela la astfel de servicii, nu pentru sex sau intimidate, ci pentru a fi îmbrățișate și mângâiate fizic, în speranța alinării sufletești. Un astfel de caz este cel al unui bărbat american, realizat profesional, cu o funcție înaltă într-o companie multinațională de top și care, dependent de muncă și promovare, pentru a avea banii necesari unui astfel de serviciu, a renunțat la locuință, dormind într-o mașină cumpărată la mâna a doua, spălându-se în sălile de fitness deschise non-stop, din apropierea supermarketului în care își parca noaptea dubița, și păstrându-și mâncarea în frigiderul de la serviciu. Trebuie să fi fost adânc sentimentul lui de gol sufletesc, dacă a fost capabil de atâtea sacrificii, doar pentru a primi câteva îmbrățișări și mângâieri, contra cost, de care s-ar fi bucurat într-un alt context, în familie, dacă nu ar fi investit totul în carieră și muncă[3].

Singurătatea, arată cercetările recente, pe lângă faptul că afectează comportamentul persoanei suferinde, influenţează nivelul hormonilor de stres, sistemul imunitar şi funcţia cardiovasculară, acestea grăbind paşii a milioane de oameni către o moarte prematură[4].

Dr. Dean Ornish, în lucrarea sa Dragoste şi supravieţuire. Relaţiile bune vă oferă sănătate şi o stare de bine, insistând asupra efectelor nefaste ale singurătății și ale izolării constată că „acestea ne afectează sănătatea în mai multe moduri: cresc probabilitatea ca noi să abordăm comportamente precum fumatul sau mâncatul în exces, care au un efect negativ asupra sănătăţii noastre şi ne scad şansele de a face alegeri în stilul de viaţă care să ne îmbogăţească viaţa, în loc să fie autodestructive; cresc probabilitatea de apariţie a îmbolnăvirilor şi a morţii premature din toate cauzele cu 200-500% sau chiar mai mult, indiferent de comportamente şi prin mecanisme diferite, multe dintre ele nefiind înţelese complet; ne împiedică să ne bucurăm din plin de viaţa de zi cu zi. Pe scurt, conchide el, tot ceea ce dă naştere unui sentiment de izolare duce de multe ori la îmbolnăvire şi suferinţă. Tot ceea ce dă naştere unui sentiment de dragoste şi intimitate, conectare şi comunitate are virtuţi tămăduitoare”[5]. Cercetările medicale au descoperit și că singurătatea afectează grav celulele NK (natural killer), care au rolul de a crea imunitate, a distruge tumorile și celulele infectate de viruși, precum și celulele canceroase[6].

Dată fiind incidența atât de mare a acestei „răni” sufletești – singurătatea – și a cortegiului nefast de efecte pe care el îl are, în Marea Britanie, în anul 2018 a fost numit un „ministru al singurătății”, pentru a studia problema, în scopul ameliorării ei. Rezultatele se vor vedea, probabil, în „minunata lume nouă”[7]. În societatea românească actuală, 14,7% dintre românii de toate vârstele se consideră însinguraţi, cei mai afectaţi fiind vârstnicii. Dintre ei, o treime se plâng de lipsa celor dragi, de absenţa unui interlocutor, de sindromul casei sau a cuibului gol, mai ales după plecarea copiilor[8].

Efectele „bulelor digitale” asupra gradului de empatie

Aceiași analiști ai acestor realități psihologice și spirituale au observat că tehnologia digitală și în mod deosebit rețelele sociale, care promit să așeze oamenii într-un contact continuu, au acutizat și agravat sentimentul acesta de însingurate, cu alte forme și mai perfide: „depresia de Facebook”, sindromul „BOMP” („a belief that Others are More Popular”) – teama că ești nesemnificativ, celelalte persoane fiind mult mai importante și mai populare decâât tine; sindromul „FOMO” („Fear of Missing Out”) – teama de a nu fi invitat sau prezent la momente importante sau „nomofobia” – teama că, în absența dispozitivelor digitale: smarphone, tableta, laptop etc. – vei trăi sentimentul de izolare, marginalizare și însingurare. O cercetare recentă, devenită de referință în domeniu a observat că persoanele care și-au dezactivat profilul de pe rețelele de socializare timp de două luni, petrecând mai mult timp în compania familiei și a prietenilor, a raportat, la final, o îmbunătățire a stării subiective de sănătate și împlinire, renunțarea la rețelele sociale dovedindu-se în proporție de peste 40% la fel de eficientă ca și ședințele de psihoterapie, dirijată pe îmbunătățirea relațiilor inter și intrapersonale[9].

O cercetare care a condus la concluzii extrem de importante este și aceea în care specialiștii în psihologie socială au invitat mai mulți bărbați, pentru a participa, în schimbul unei sume de bani, la un test de doar 15 minute, în care, așezați doi câte doi, aceștia trebuiau să schimbe câteva propoziții generale. Celor care nu aveau un punct de plecare, specialiștii le-au cerut să povestească - unul despre cea mai frumoasă amintire din ultimul concediu, celălalt - să își împărtășească, în puține cuvinte, așteptările de la concediul pe care îl programase deja, pentru acel an. Însă, în mod foarte interesant, cercetătorii au așezat în apropierea unor dintre aceste perechi, un smartphone închis, iar lângă alții, într-un loc la fel de vizibil, un caiet închis. După puține clipe, au observat că bărbații care trebuiau să vorbească în apropierea smarphone-ului, deși nu era al lor și nu înregistra convorbirea, ci era închis, dădeau semne de anxietate și cei mai mulți dintre ei ai părăsit laboratorul, fără a mai primi suma promisă, în timp ce aceia care aveau un caiet în apropiere au încheiat cu bine conversația, unii dintre ei afirmând că, în acest mod, și-au mai creat un prieten. Concluzia desprinsă de specialiști a fost aceea că simpla prezență a unui dispozitiv digital, chiar dacă nu ne aparține și chiar dacă este închis, perturbă grav actul comunicării[10].

Același rezultat, poate chiar mai dramatic prin implicațiile sale, l-au observat oamenii de știință asupra cuplurilor. Un studiu observațional, efectuat în cafenelele din Washington DC a scos la iveală faptul că atunci când unul dintre soți ține în mână un telefon ori pe masă se află un astfel de dispozitiv, aceștia au afirmat că și-au simțit partenerul mai distant, comunicarea – mai rece, lipsită de apropiere sufletească și de empatie. Și, ceea ce trebuie să dea și mai mult de reflectat, este faptul că, în mod paradoxal, cu cât relația era mai intimă, cu atât erau mai nocive efectele prezenței telefonului asupra cuplului. Nu ne mai referim la evenimentele în care unul dintre soți, ba chiar amândoi sau părinții vorbesc neîncetat la telefon, ridicând ochii din ecran doar la plecare.

Deloc întâmplător, terapeuții în problemele legate de cuplu vorbesc despre a fi „împreună, dar alături”, ori de „singurătatea în doi”, o singurătate mult mai dureroasă decât cea pe care o introduce tehnologia ori depărtarea sau absența semenilor. Și, precum au stabilit experții în neuroștiințe, atunci când este marginalizat sau izolat dintr-un grup social, omul, creat pentru dialog, comunicare și comuniune, pentru primire și dăruire de iubire, este „rănit” fizic, odată ce în astfel de momente, pe creierul său, se activează exact aceiași centri ca în experiențele care provoacă suferință sau durere fizică[11]. Dincolo de toate beneficiile constatate, de faptul că, rațional folosită, tehnologia digitală ne ușurează și ne înfrumusețează viața, atunci când, însă, este vorba de relațiile umane, răul cel mai mare pe care ni-l poate face aceasta este de a ne răpi timpul pe care ar trebui să îl petrecem în compania lor, comunicând empatic și rezonând cu ei, ascultându-le și împărtășindu-le, la rândul nostru, sentimentele cele mai curate și înalte. Aceasta ar consolida relațiile noastre și nicidecum atașamentul și dependența de niște dispozitive reci și de ecrane neînsuflețite, atractive și cu o putere extraordinară de adicție.