La ziua prăznuirii Sfântului Ioan de la Rila în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, vă propun să străbatem o cale duhovnicească către patria Cuviosului Ioan, chiar acasă la el, Mănăstirea Rila din Bulgaria. Călătoria către binecuvântatul sălaș al Sfântului Ioan descoperă pelerinului taine adânci, unde pașii devin zăloagele unei cărți scrise din bătrâne veacuri până în prezent de către cei ce au hotărnicit a ridica aici sfânt lăcaş de închinare, dar și de către viețuitorii atâtor secole, care s-au nevoit și s-au rugat măsurând timpul prin rostogolirea neîncetată a boabelor de metanii. Eu am parcurs șerpuitul drum prin cernerea unei molcume ploi de toamnă, care parcă a stins un pic din culorile pastelate ale molaticului anotimp ce se așternuse peste întinșii codrii ce flanchează drumul către seculara chinovie, temeluită pe la începutul secolului al XI-lea în partea de nord-vest a Munților Rila, pe valea râului Rilska, la 117 kilometri mai la sud de capitala Bulgariei.

După mutarea în veșnicie a eremitului, cel mai cunoscut sfânt bulgar în toată creștinătatea ortodoxă, mănăstirea întemeiată lângă peștera în care s-a nevoit monahul cu viață îmbunătățită a cunoscut o puternică înflorire prin donațiile unor regi și boieri bulgari, dar și prin osteneala multor generații de călugări, ucenici și continuatori ai vieții alese duse de Cuviosul Ioan. Istoria celei mai cunoscute mănăstiri din Bulgaria este cumva asemănătoare multor așezări monastice de la noi în sensul că, de-a lungul aproape unui mileniu de existență, ea a cunoscut multe și dramatice răstigniri, dar și binecuvântate învieri. Alături de locul special în viața Ortodoxiei bulgare, Rila a jucat și un însemnat rol național-cultural care, prin cuvânt rostit sau tipărit, prin școli, prin activitatea misionară a monahilor, a menținut nu doar flamura dreptei credințe, ci și cea a identității naționale în timpul îndelungatei stăpâniri turcești.

Ca și la noi, regimul comunist a distrus viața chinovială a celei mai însemnate mănăstiri bulgare, dar Sfântul Ioan de la Rila a vegheat prin moaștele sale ca mănăstirea aflată sub proteguirea lui să cunoască o nouă perioadă de înflorire după 1990. De remarcat că în 1976, neputând tăgădui importanța majoră a Rilei în istoria națională, statul comunist bulgar a declarat mănăstirea monument istoric și arhitectural național, iar în 1983, cârmuirea vremii a încuviințat trecerea mănăstirii pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Era o nouă recunoaștere a însemnătății majore a multisecularei așezări călugărești după ce, în 1980, Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism i-a acordat diploma şi „Mărul de Aur”, confirmând astfel că Mănăstirea Rila este nu doar un loc al frumuseților duhovnicești, ci și un monument cultural și arhitectural deosebit.

Revenind la ziua în care Sfântul Ioan de la Rila m-a primit în casa sa, odată ajuns lângă zidurile fortificate ale Rilei, soarele s-a arătat de după nori, inundând într-o dulce lumină toată poiana unde este așezată chinovia. Accesul în curtea mănăstirii se face printr-o intrare boltită, care duce pelerinul într-o lume tainică, coborâtă de undeva din bolțile Cerului. Curtea interioară este generoasă, fiind pavată cu piatră şi mărginită de clădiri înalte, cu patru nivele, vopsite într-un joc de culori alb-cărămiziu, în interiorul cărora se aflau odinioară chiliile călugărilor, stăreția, tiparnița, biblioteca, trapeza ori bucătăria mănăstirii. Tot ansamblu este dispus într-un patrulater neregulat care împrejmuiește actuală biserică – catedrală, cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, ridicată pe la mijlocul secolului al XIX-lea, pe locul vechilor altare ce-au fost martore la nevoința atâtor generații de monahi. Spațioasă și îngrijită, cu o impozantă turlă centrală și fresce măiestrit pictate, biserica adăpostește racla cu moaștele Sfântului Ioan, prăznuit în Biserica bulgară de trei ori pe an: 18 august, ziua de proslăvire a sfântului; 19 octombrie, aducerea sfintelor sale moaște din Sofia în Tarnovo și 1 iulie, aducerea sfintelor sale moaște de la Târnovo în Mănăstirea Rila.

Existența multiseculară a Rilei este confirmată astăzi de un turn de apărare, aflat undeva lângă biserică, cunoscut sub numele de „turnul lui Hreliov”, după numele celui ce l-a înălţat, pe la începutul secolului al XIV-lea, odată cu o bisericuţă, care s-o fi ruinat în urmă cu mult timp. La exteriorul zidului se pot observa mici fragmente dintr-o frescă ce datează din aceeași perioadă, înfățișând aspecte din viața Cuviosului Ioan. Un alt mare tezaur al mănăstirii îl reprezintă muzeul amenajat aici, în care pot fi admirate multe icoane și veșminte vechi, frumoase broderii în fir de aur și argint, multe podoabe de orfevrărie, vechi tipărituri realizate chiar în tiparnița mănăstirii, sculpturi în lemn, piatră ori sidef.

Acasă la Sfântul Ioan de la Rila este un tărâm al liniștii și al binecuvântării. Simțind și revăzând acum cu ochii minţii cele trăite acolo nu demult, afirm cu nespusă bucurie: da, la Rila, Sfântul Ioan face din marea mănăstire a sa o anticameră a Împărăției Cerurilor!