Monahi și credincioși s-au rugat astăzi, 23 iunie a.c., împreună cu ierarhul lor, participând la Sfânta Liutrghie arhierească oficiată cu prilejul hramului Mănăstirii Almaș, „Duminica Tuturor Sfinților”. Alături de IPS Mitropolit Teofan au mai slujit părintele arhimandrit Hrisostom Rădășanu, consilier educațional al Arhiepiscopiei Iașilor, părintele arhimandrit Luca Diaconu, exarh de Neamț, părintele arhimandrit Benedict Sauciuc, starețul Mănăstirii Neamț, dar și părintele arhimandrit Laurențiu Niță, starețul așezământului monahal de la Almaș. Înaintea începerii Sfintei Liturghii, chiriarhul le-a citit celor de față rugăciunile de dezlegare.

„Creștinul adevărat, înscriindu-se în viața sfinților, este cel care dobândește gândul lui Hristos”

După citirea pericopei evanghelice, IPS Teofan a afirmat în predica sa că omul este chemat să aibă gândul lui Dumnezeu: „Creștinul adevărat este acela care îl roagă pe Dumnezeu să dobândească gândul Lui: «Să aveți gândul lui Hristos» spune Sfântul Apostol Pavel. A avea gândul lui Hristos înseamnă că a judeca viața proprie și viața tuturor celor din jur numai și numai prin prisma Sfintei și Dumnezeieștii Scripturi. Sfântul Profet Isaia spunea «Vai de cei care fac legăminte fără ca acestea să fie făcute în Duhul lui Dumnezeu», referitor la cei care trăiesc după literă, nu după duh, după cum mărturisește Sfântul Apostol Pavel. Creștinul adevărat, înscriindu-se în viața sfinților, este cel care dobândește gândul lui Hristos, se așează sub adumbrirea Duhului celui Sfânt, și încearcă dependentă viața sa de viața lui Dumnezeu și de viața sfinților. Această dependență devine izvorul libertății sale, căci creștinul adevărat este un om liber, iar în libertatea lui se arată că el nu cade sub robia păcatului. Creștinul adevărat cunoaște sensul adevărat al lucrurilor și nu cade sub robia formelor exterioare. Creștinul adevărat cunoaște taina iertării și nu cade în robia răzbunării și a urii. Creștinul adevărat este cel care înțelege viața celui de lângă sine și nu dorește să cadă în robia dorinței de a îl domina pe acesta cu orice preț”.

De asemenea, Părintele Mitropolit arată că omul poate dobândi Raiul prin fratele său: „Ziua de astăzi este chemare la sfințenie. Sfințenia este starea duhovnicească prin care omul este eliberat de moarte, fiind cuprins de harul veșniciei, de harul învierii Domnului Hristos. Creștinul adevărat este cel care înțelege că viața lui de sfințenie, pe care este chemat să o dobândească, trece prin viața fratelui. Mare har este acela când noi recunoaștem că și alții există! De obicei, viața noastră se învârte în jurul propriei noastre vieți și nu avem forța lăuntrică să recunoaștem că și celălalt este chipul lui Dumnezeu. Și celălalt se cuvine să trăiască în sfințenia vieții. Și celălalt este, în cele din urmă, este Raiul nostru, adică dobândim Raiul veșniciei prin fratele nostru”.     

La finalul slujbei arhierești, după ce credincioșii s-au împărtășit cu Sfintele Taine, părintele stareț Laurențiu Niță a ținut un cuvânt de recunoștință: „Sfinții sunt rugători fierbinți către Dumnezeu atunci când noi îi chemăm în rugăciune, atunci când noi îi cinstim. Dăm slavă lui Bunului Dumnezeu, celui în Treime lăudat, Preasfintei Fecioare și tuturor sfinților, cei care sunt ocrotitorii mănăstirii noastre, pentru această zi ca de înviere. Fiecare prezeță a noastră la Sfânta Liturghie este o înviere a simțurilor noastre și, în același timp, un început bun pentru a ne îndrepta viața și pentru a călca pe urmele sfinților”.

La final, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei dimpreună cu soborul clericilor au săvârșit slujba Parastasului pentru ctitorii așezământului monahal nemțean.

Scurt istoric

Mănăstirea Almaș, cu hramul „Duminica Tuturor Sfinţilor”, este o așezământ de călugări, ctitori fiind Vasile şi Maria Almaş, mănăstirea luând ființă între anii 1715-1720. Zidirea bisericii a început la o dată necunoscută, de Constantin Mavrocordat, voievodul Moldovei, fiind încheiată la 1715 de Vasile Almaş. Din anul 1812, ansamblul devine mănăstire de maici, iar biserica este renovată şi mărită în 1851 de boierul Palade. În anul 1959, mănăstirea este desființată de regimul comunist și se redeschide în anul 1987 ca schit, sub oblăduirea Mănăstirii Horaița. Astăzi, obștea mănăstirii este formată din 14 viețuitori, stareţ fiind arhimandritul Laurenţiu Niţă.