Slujbă de mulțumire pentru 26 de familii care au împlinit peste 50 de ani de la căsătorie, în Parohia Ceplenița
În semn de recunoștință și admirație pentru persoanele vârstnice din Parohia Ceplenița, la inițiativa Consiliului Parohial și cu sprijinul Comitetului Parohial, după Slujba Sfintei Liturghii, a fost săvârșită o slujbă de mulțumire și binecuvântare pentru familiile din satul Ceplenița care au împlinit peste 50 de ani de la căsătorie.
Data de 1 octombrie 2019, pentru Parohia „Sfinții Voievozi Mihail și Gavriil” din Ceplenița a fost o zi de aleasă sărbătoare. În această zi, Biserica Ortodoxă serbează Acoperământul Maicii Domnului, iar la nivel internațional este sărbătorită „Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice”, ocazie cu care trebuie să ne amintim cât de valoroși sunt oamenii, mai ales persoanele în vârstă. De altfel, înțelepciunea vârstnicilor în societatea românească este recunoscută și apreciată din cele mai vechi timpuri, dovadă fiind cunoscutul proverb „Cine n-are bătrâni să-i cumpere”. În semn de recunoștință și admirație pentru persoanele vârstnice din Parohia Ceplenița, la inițiativa Consiliului Parohial și cu sprijinul Comitetului Parohial, după Slujba Sfintei Liturghii, a fost săvârșită o slujbă de mulțumire și binecuvântare pentru familiile din satul Ceplenița care au împlinit 50 de ani de la căsătorie. Au fost prezente două familii care în acest an au împlinit 50 de ani de căsnicie: Mircea și Paraschiva Mariean și familia Constantin și Aglaia Șchiopu. Fiind la prima ediție, organizatorii au găsit de cuviință să invite și familiile care au mai mult de 50 de ani de la căsătorie. Astfel, numărul familiilor sărbătorite a fost de 26. „Veteranii” au fost Constantin și Valeria Popa care, în acest an au împlinit 64 de ani de la căsătorie.
În cuvântul său, preotul paroh a arătat că vârstnicilor le este încredințată misiunea de a împărtăși înțelepciunea, de a transmite experienta vietii, istoria familiei și a comunitătii, și nu în ultimul rând moștenirea cea mai prețioasă- CREDINTA!
Și cum a fost un moment festiv, nu a lipsit bineînțeles nici tortul. Evenimentul a continuat în aceeași notă deosebită, iar familiile sărbătorite au depănat amintiri și au împărtășit din secretele unei căsnicii reușite.
La eveniment au fost prezenți și reprezentanții autorităților și instituțiilor locale.