Slujbă de pomenire pentru părintele Teofan Merlă

Arhiepiscopia Iaşilor

Slujbă de pomenire pentru părintele Teofan Merlă

Astăzi, 11 februarie 2021, se împlinesc 15 ani de la trecerea la cele veşnice a părintelui Teofan Merlă.

„Duhovnicul din cetate”, trăitor vreme de peste jumatate de veac la Mănăstirea Cetăţuia din Iaşi, a fost pomenit duminică, 7 februarie 2021, la biserica şi în cimitirul aşezării monahale, în prezenţa a numeroşi pelerini veniţi din toate colţurile ţării. Cu acest prilej, un grup de credincioşi a redactat şi distribuit o carte cu titlul „Părintele Teofan - mângâietorul de inimi", care cuprinde mărturii ale celor care l-au cunoscut pe părintele Teofan, impresii despre întâlnirea şi experienţa lor duhovnicească avută în preajma părintelui.

„Părintele Teofan a fost un exemplu de slujire acordată lui Dumenezeu de către un monah. Îmi spunea că rugăciunea este bucuria sufletului şi hrana sa. Să alerg prima dată la Biserică şi să-l slăvesc pe Dumnezeu şi mai apoi să merg la ascultarea încredinţată mie. Şi mi se oferea ca exemplu. Era primul la biserică. Îl găseam singur, doar el şi candele care ardeau discret, la ora când veneam să încep slujba de dimineaţă”, a rememorat în carte părintele arhimandrit Arsenie Hanganu, stareţul Mănăstirii Cetăţuia.

„Dacă este să întrebi un creştin unde ar vrea să-l întâlnească pe preot, răspunsul ar fi: «În biserică». Dacă e să-l ţinem minte pe preot, ca pe o icoană îl vedem, în altar, slujind. Aşa ne aştepta şi părintele Teofan. În uşa Sfântului Altar, cu privirea blândă şi cu smerenie. Ascultător şi nerăbdător să te ajute. Zgârcit la vorbe, dar din puţinul care-l spunea, îţi venea tot înţelesul. Îi plăcea să-ţi pună mintea la contribuţie, să înţelegi credinţa şi să o practici. Rugăciunea de la urmă era bucuria, iar binecuvântarea plinătatea”, rememorează parintele Constantin Stoian.

„Părintele Teofan cu adevărat a fost un părinte cu viaţă sfântă. Pe mine, personal, m-a adus pe calea cea bună, m-a pus într-o rânduială şi m-a sfătuit în mod repetat să îmi caut un duhovnic bun şi ştiu că mereu se ruga pentru acest lucru. Astfel, din mila Domnului, mereu am avut duhovnici deosebiţi. Duhovnicul de la Cetatuia m-a ajutat mereu şi m-a purtat în spate prin rugăciunile sale atât de aici, cât şi de dincolo”, rememorează şi dr. Loredana-Elena Miron.

Cei care doresc un exemplar din cartea cu mărturii despre părintele Teofan Merlă pot trimite un email de solicitare la adresa poianaanca@yahoo.com.

În memoria părintelui Teofan Merlă, televiziunea regională TeleM, în colaborare cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, a realizat o ediţie a emisiunii „Ferestre către suflet”, care va fi difuzată duminica, 14 februarie 2021, de la ora 13.00, şi în reluare de la ora 15.00, avându-l ca invitat pe pr. prof. univ. dr. Vasile Nechita, preot paroh la Parohia „Sfantul Andrei” din Iaşi, cel care l-a cunoscut pe părintele Teofan vreme de peste un sfert de veac. Emisiunea va putea fi ulterior vizionată online aici: https://doxologia.ro/tv/ferestre-catre-suflet.

Părintele Teofan Merlă s-a născut la 8 septembrie 1921, din părinţii Maria şi Vasile Merlă, în satul Tătărăni, comuna Fereşti, judeţul Vaslui. A fost al nouălea din cei unsprezece fraţi ai familiei Merlă. S-a aflat în ascultare neclintită la mănăstirea de pe dealul Cetăţuii timp de peste 50 de ani, până la plecarea la cele veşnice, pe 11 februarie 2006.

Citește despre: