Slujbe arhiereşti în două eparhii ale Moldovei
Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul a oficiat duminică, 23 iunie 2019, în prezenţa a mii de pelerini, Taina Sfântului Maslu de Mănăstirea Hadâmbu. De sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, IPS Ioachim a slujit la Catedrala Arhiepiscopală din Roman, iar PS Calinic Botoşăneanul a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Gorovei din judeţul Botoşani.
La Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi a fost oficiată duminică, 23 iunie 2019, Taina Sfântului Maslu de către Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Ierarhul a fost aşteptat în faţa aşezării monahale de părinţii slujitori şi de pelerini, iar de aici s-a îndreptat spre Paraclisul „Izvorul Tămăduirii”. Într-o atmosferă de linişte, Preasfinţia Sa a săvârşit Taina Sfântului Maslu, urmată de citirea mai multor rugăciuni de dezlegare şi pentru sănătatea celor peste o mie de oameni veniţi din toată ţara la Hadâmbu. PS Calinic Botoşăneanul a prezentat la final cartea „Despre Sfintele Taine şi ierurgii”, pe care a scris-o spre folosul tuturor celor interesaţi. Ierarhul a explicat în câteva cuvinte importanţa tainelor Bisericii, amintind că volumul cuprinde exegeze dedicate sfinţirii apei, slujbei de înmormântare şi exorcismelor. În acelaşi timp, Preasfinţia Sa a subliniat că fondurile obţinute din vânzarea cărţii vor fi folosite pentru finalizarea lucrărilor la Aşezământul social „Sfântul Iosif cel Milostiv” al Mănăstirii Hadâmbu, iar apoi a amintit că va sluji din nou Taina Sfântului Maslu în „cetatea spirituală a Ortodoxiei” din Dealul Mare duminică, 4 august 2019, în Postul Adormirii Maicii Domnului.
Liturghie arhierească la Roman
În ziua prăznuirii Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, luni, 24 iunie 2019, IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Roman. Tânărul Alexandru-Ioan Tecucianu a fost hirotonit întru diacon pe seama catedralei arhiepiscopale. În cuvântul de învățătură Înaltpreasfițitul Părinte Arhiepiscop a vorbit despre păstrarea credinței strămoșești și despre identitatea națională prin purtarea portului tradițional, definitoriu pentru neamul românesc. „În ziua Sânzienelor, îl cinstim de fapt pe Sfântul Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului. La noi, voievozii români au fost înaintemergătorii lui Hristos, iar poporul nostru a fost întotdeauna în starea de jertfă, precum străjerul. Acesta niciodată nu își părăsește locul său, apărând mereu tradițiile strămoșești, valorile spirituale și culturale ale neamului nostru românesc”.
Sute de pelerini la hramul Mănăstirii Gorovei
În ziua cinstirii Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, PS Calinic Botoşăneanul, alături de un sobor de 33 de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Gorovei din judeţul Botoşani, care şi-a serbat hramul. Peste 500 de pelerini s-au rugat împreună la acest ceas de sărbătoare, după cum ne-a relatat preotul Stelian Ciurciun, protopop al Protopopiatului Dorohoi. „A devenit o tradiţie ca la hramul Mănăstirii Gorovei să participe atât preoţii, cât şi credincioşii din parohiile din mai multe părţi ale judeţului Botoşani. A fost o vreme prielnică, astfel că oamenii au asistat la slujbă în condiţii foarte bune. Despre semnificaţiile sărbătorii Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul au vorbit la finalul slujbei protosinghelul conf. univ. dr. Justinian Cârstoiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București şi PS Părinte Calinic Botoşăneanul”, a relatat părintele protopop Stelian Ciurciun. Amintim că la Mănăstirea Gorovei se află spre închinare icoana făcătoare de minuni a Sfântului Ioan Botezătorul.