Slujbe arhiereşti la Bacău

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Slujbe arhiereşti la Bacău

În ziua de pomenire a Sfinţilor Trei Ierarhi, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Bacău. O zi mai târziu, ierarhul de la Roman a slujit la Mănăstirea „Buna Vestire“ - Tisa Silvestri.

Credincioşii din Bacău au participat sâmbătă, 30 ianuarie 2016, la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului în biserica băcăuană închinată Sfinţilor Trei Ierarhi. Cu acest prilej, oamenii au avut posibilitatea să se închine la racla ce adăposteşte un fragment din moaştele Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodeşti şi veşmântul Sfintei Parascheva. După cum ne-a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, în cuvântul rostit, ierarhul a vorbit celor prezenţi despre cei trei ierarhi, prezentându-i ca modele pentru creştinii de astăzi, despre virtuţile prin care ei au rămas în memoria creştinătăţii, constituind de fapt un triptic al vieţuirii creştine contemporane. „Puterea de pătrundere a minţii, de cunoaştere a Tainei Celui nevăzut, necesitatea mărturisirii în faţa semenilor a prezenţei dinamice a lui Dumnezeu în om şi manifestarea filantropică a credinţei şi iubirii din lăuntrul fiinţei noastre faţă de semeni sunt trei virtuţi indispensabile pentru creştinul din toate timpurile. Ele ne duc cu mintea şi la cei trei ierarhi care au rămas cunoscuţi în memoria creştinătăţii după natura lucrării lor, ca fiind mintea care cugetă cele înalte - Sfântul Grigorie, gura care propovăduieşte prezenţa pronietoare a lui Dumnezeu - Sfântul Ioan, şi mâna care lucrează iubirea milostivă a lui Dumnezeu - Sfântul Vasile“, a spus IPS Ioachim. Amintim că în perioada 24-30 ianuarie 2016, Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Bacău a derulat  o serie de evenimente cultural-duhovniceşti sub genericul „Familia creştină, icoană vie a lui Dumnezeu-Iubire“.

„Omul nu se poate înălţa prin sine“

În Duminica a 32-a după Rusalii (n.r. duminică, 31 ianuarie 2016), Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Buna Vestire“ - Tisa Silvestri. Din soborul preoţilor şi diaconilor a făcut parte şi arhimandritul Pimen Costea, vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Explicând Evanghelia zilei, ierarhul a subliniat că „omul nu se poate înălţa prin sine, căci doar Dumnezeu este Cel ce înalţă“, făcând câteva menţiuni şi în legătură cu recenta Sinaxă (Adunare) a întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe la Centrul ortodox al Patriarhiei Ecumenice de la Chambésy, precum şi cu viitorul Sfânt şi Mare Sinod Ortodox care va avea loc în luna iunie, în Insula Creta. „Viitorul Sfânt şi Mare Sinod nu trebuie privit ca un eveniment eshatologic, ci ca un eveniment istoric important, pentru a dezvolta practica sinodalităţii la nivel panortodox. În dezbatere va fi şi problema întâlnirii mai dese a sinodului ortodox, căci problemele apar din ce în ce mai mult, din cauza fluctuaţiilor ideilor, a oamenilor. În contextul globalizării, al mondializării, este important ca Ortodoxia să păstreze unitatea de credinţă, de duh, de tradiţie, fiind în dialog şi cu alte Biserici dacă e nevoie“, a explicat Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim.

Citește despre: