Slujbe de pomenire pentru mitropolitul Visarion Puiu

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Slujbe de pomenire pentru mitropolitul Visarion Puiu

Vrednicul de pomenire mitropolit Visarion Puiu a fost omagiat ieri, cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, la Catedrala arhiepiscopală din Roman şi la Biserica „Sfântul Vasile cel Mare“ din Roman. Rugăciuni pentru odihna veşnică a ierarhului Visarion au fost înălţate şi la Schitul Vovidenia din judeţul Neamţ.

La Catedrala arhiepiscopală din Roman a fost pomenit ieri, în cadrul Sfintei Liturghii şi prin slujba Parastasului, vrednicul de amintire mitropolit Visarion Puiu, la împlinirea a 48 de ani de la trecerea sa la cele veşnice. Personalitatea ierarhului care a păstorit în timpul vieţii sale cinci eparhii încredinţate a fost evocată şi la Biserica „Sfântul Vasile cel Mare“ din Roman. Părintele Florin Ţuscanu, protopop al Protopopiatului Roman, ne-a explicat că activităţile religios-culturale organizate în fiecare an pe 10 august sunt menite să readucă în atenţia contemporanilor viaţa şi faptele mitropolitului Visarion Puiu. „Pomenirea mitropolitului Visarion Puiu este un act de preţuire, de cinstire pe care posteritatea o aduce înaltului ierarh pentru toate neodihnele sale. Membrii Asociaţiei „Visarion Puiu“ încearcă să arate contemporanilor modelul de viaţă al fostului mitropolit. Visarion Puiu a fost, aşa cum aprecia şi Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, o personalitate dinamică şi complexă care trebuie înţeleasă în contextul timpului şi spaţiului în care a trăit şi activat. Dragostea sa pentru Biserică trebuie preţuită în orice timp şi spaţiu ne-am afla“, a menţionat pr. protopop Florin Ţuscanu, care este şi preşedintele Asociaţiei „Visarion Puiu“.

Mitropolitul Visarion Puiu, pomenit la Schitul Vovidenia

La Schitul Vovidenia al Mănăstirii Neamţ s-a oficiat ieri-dimineaţă slujba de pomenire pentru mitropolitul Visarion Puiu. Parastasul a fost săvârşit de arhim. Benedict Sauciuc, stareţul Mănăstirii Neamţ, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, după săvârşirea Sfintei Liturghii. După cum ne-a relatat arhim. Mihail Daniliuc, egumenul Schitului Vovidenia, la slujbă au asistat numeroşi studenţi de la Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi care au oferit răspunsurile la strană, precum şi mulţi pelerini. Arhim. Benedict Sauciuc a evocat la final personalitatea episcopului Visarion Puiu, subliniind importanţa slujbelor de pomenire a vrednicilor înaintaşi ai neamului şi ai Bisericii. „Mitropolitul Visarion Puiu a murit departe de ţară, în Franţa, fiind înmormântat iniţial într-o localitate de lângă Paris. Osemintele sale au fost strămutate ulterior în cimitirul Montparnasse. Locul ales de însuşi ierarhul Visarion pentru aşteptarea venirii Marelui Arhiereu şi Judecător a fost Schitul Vovidenia, devenit punct de reculegere şi retragere încă din timpul vieţii sale pământeşti. Probabil că a şi început cele de trebuinţă pentru a-şi pune în aplicare năzuinţa de suflet, însă demiterea sa din scaunul de mitropolit al Bucovinei, declanşarea celei de-a doua conflagraţii mondiale, apoi exilul mult încercatului ierarh au împiedicat ducerea la bun sfârşit a năzuinţei sale de suflet. A izbutit totuşi să-şi pregătească lespedea de mormânt din marmură albă de Carrara, frumos împodobită care astăzi este expusă în cimitirul mănăstirii. Acum, când comemorăm 48 de ani de la mutarea întru veşnicie a mitropolitului Visarion Puiu, ne exprimăm speranţa ca rămăşiţele sale pământeşti vor fi aduse acasă pentru a se odihni  în pământul neamului din care a odrăslit şi vor fi depuse aici, în poiana liniştii, la Vovidenia“, a spus arhim. Mihail Daniliuc.