Slujire arhierească la Capela „Sfântul Spiridon” din cadrul Căminului de bătrâni Leorda

Arhiepiscopia Iaşilor

Slujire arhierească la Capela „Sfântul Spiridon” din cadrul Căminului de bătrâni Leorda

În Duminica a 29-a după Rusalii, cunoscută ca „Duminica celor 10 leproși”, comunitatea din Leorda a trăit clipe de profundă încărcătură duhovnicească. Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a oficiat Sfânta Liturghie la Capela „Sfântul Spiridon” din cadrul Căminului de bătrâni Leorda.

Evenimentul a reunit credincioși din zonă, personalul și beneficiarii căminului, oferind un prilej de rugăciune și comuniune. Slujba oficiată de Preasfințitul Părinte Nichifor a fost un moment de alinare sufletească pentru toți cei prezenți, subliniind importanța recunoștinței și a solidarității în comunitate.

În cadrul slujbei, Preasfințitul Părinte Nichifor a rostit un cuvânt de învățătură, explicând evanghelia de astăzi:

Evanghelia de astăzi ne arată că și noi trebuie să ne oprim din agitația vieții, să ne întoarcem către Domnul și să înțelegem darurile Lui în viața noastră. În cazul leproșilor, lucrarea lui Dumnezeu a fost atât de evidentă. Totuși, nu sunt evidente și în viața noastră? Faptul că am fost chemați la viață, faptul că Dumnezeu ocrotește această lume – cum nu o poate face nicio orânduire socială sau guvern –, faptul că Domnul lucrează cu atâtea minuni în viața credincioșilor. Chiar dacă cei nouă leproși s-au vindecat, relația lor cu Domnul nu a fost atât de profundă și curată precum cea a acestui străin, de alt neam, care, deși păgân și cu o credință amestecată, a înțeles adevărata recunoștință. Evanghelia de astăzi este o lecție pentru noi toți: să înțelegem că prin mulțumire, prin conștientizarea vieții ca dar al lui Dumnezeu și prin dorința de a ne împlini rostul pe care El ni l-a dat – odihnindu-i pe ceilalți, cinstindu-i, iertându-i și privindu-i cu dragoste –, putem prelungi lucrarea binevoitoare a lui Dumnezeu între oameni și în lume.

După Vohodul Mare, diaconul Ioan Dolhescu a primit Taina Preoției, fiind numit preot pe seama Parohiei „Sfântul Toma” din Vladomira, Protopopiatul Iași I.

După Sfânta Liturghie, Preasfințitul Părinte Nichifor a oficiat slujba de sfințire a clopotniței și a troiței așezământului, un proiect realizat cu multă dăruire și sprijin din partea mai multor donatori generoși. Acest proiect a fost coordonat de preotul misionar de caritate Mihai Popa, care, prin implicarea și dedicarea sa, a reușit să mobilizeze resursele necesare pentru finalizarea lucrărilor. La succesul acestui demers au contribuit atât donatorii individuali, cât și autoritățile locale.

Citește despre: