Slujire arhierească în Parohia Larga Nouă, Protopopiatul Cahul

Episcopia Basarabiei de Sud (fostă de Cetatea Albă-Ismail)

Slujire arhierească în Parohia Larga Nouă, Protopopiatul Cahul

Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a săvârșit vineri, 22 mai 2020, Sfânta Liturghie, în Parohia Larga Nouă, Protopopiatul Cahul.

Slujba a fost prilejuită de hramul parohiei, stabilit în ziua prăznuirii Aducerii moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae la Bari, după calendarul iulian. Preasfinţia Sa a vorbit credincioșilor prezenți despre câteva aspecte din viața Sfântului Ierarh Nicolae, „un mare rugător și sârguincios slujitor a lui Hristos”. PS Veniamin a amintit de asemenea despre mutarea moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae în orașul Bari din Italia în a doua jumătate a secolului al XI-lea. Ierarhul i-a felicitat pe toți cei ce poartă numele Sfântului Nicolae și derivatele acestuia, dar și pe credincioșii Parohiei Larga Nouă cu ocazia hramului lăcașului de cult și a localității. Preasfințitul Părinte Episcop Veniamin a apreciat activitatea pastoral-misionară a părintelui paroh Constantin Dumitrașcu, dar și dragostea credincioșilor care au participat la lucrările de construcție și de împodobire a bisericii cu pictură.

Citește despre: