Slujire arhierească în parohia Oșand, Protopopiatul Tinca

Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei

Slujire arhierească în parohia Oșand, Protopopiatul Tinca

Duminică, 13 decembrie 2015, Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a slujit Sfânta Liturghie în biserica parohială Oșand, Protopopiatul Tinca.

În Duminica a 28-a după Rusalii, 13 decembrie 2015, Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat în vizită pastorală în cadrul Protopopiatului Tinca, săvârşind Sfânta Liturghie arhierească, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în biserica parohială cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din parohia Oșand. În cadrul slujbei, Preasfinţia Sa a hirotesit pe părintele paroh Radu-Petru Crișan întru sachelar, pentru frumoasa lucrare pastoral-misionară şi administrativ-gospodărească desfăşurată în parohie.

Preotul paroh Radu-Petru Crișan a mulţumit lui Dumnezeu pentru tot ajutorul şi toate darurile pe care, cu îmbelşugare, le-a revărsat peste această comunitate de buni creştini. Apoi, i-a mulţumit Preasfinţitului Părinte Sofronie pentru osteneală şi prezenţă, pentru distincţia acordată, dar şi pentru dragostea şi disponibilitatea ce le-a manifestat faţă de bunii şi râvnitorii credincioşi ai parohiei Oșand.

Sursa: http://eparhiaortodoxaoradea.ro/stiri/slujire-arhiereasca-in-parohia-osand-protopopiatul-tinca

Citește despre: