Slujire şi binecuvântare la „biserica copiilor“ din Roman

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Slujire şi binecuvântare la „biserica copiilor“ din Roman

Pelerini, copii şi tineri au participat sâmbătă, 9 septembrie 2017, la hramul Bisericii „Sfinţii şi Drepţii dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana“ din municipiul Roman.

La sărbătoarea „bisericii copiilor“ din urbea muşatină a participat şi Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, ctitorul acestui sfânt locaş. Ierarhul şi-a serbat patronul spiritual în atmosfera de comuniune liturgică din spaţiul sacru al bisericuţei, pe care a ctitorit-o în imediata apropiere a Catedralei Arhiepiscopale din Roman, conferind dimensiune creştină unui spaţiu altădată aproape pustiu. „Biserica aceasta, pe care am numit-o «a copiilor», este frecventată de tineri. Cine intră în acest spaţiu devine şi el copil, aşa cum ne spune Mântuitorul Hristos. Zilele trecute, priveam la chipul unui copil botezat aici şi vedeam în el chipul împărăţiei lui Dumnezeu. Prin copii, familia participă la edificarea Împărăţiei lui Dumnezeu“, a mai remarcat IPS Ioachim. Sărbătoarea Sfinţilor şi drepţilor Părinţi Ioachim şi Ana s-a încheiat cu un moment cultural-duhovnicesc prezentat de tinerii de la Hârja, sub coordonarea preotului Ilarion Mâţă, directorul Aşezământului social-filantropic „Ştefan cel Mare şi Sfânt“.

Citește despre: