Slujire filantropică şi misionară în Parohia „Sfântul Gheorghe“ - Bacău
În urmă cu zece ani, Arhipăstorul Eparhiei Romanului şi Bacăului, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, încredinţa unui tânăr teolog misiunea de a sluji Biserica. Părintele Constantin Gherasim, parohul Bisericii „Sfântul Gheorghe“ din Bacău, cu o bogată experienţă în presa bisericească din Moldova, avea să înceapă slujirea la Sfântul Altar, dar şi pe tărâmul filantropic şi mass- media. Activitatea socială este unită de părintele Constantin cu partea liturgică şi cu implicarea în numeroase proiecte la nivelul Centrului eparhial Roman.
Slujirea în Biserică a părintelui paroh Constantin Gherasim, inspector eparhial al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a început înainte de hirotonia întru preot şi de terminarea Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, a binecuvântat ca tânărul teolog Constantin Gherasim să facă parte din echipa Radio TRINITAS. „În acei ani, împreună cu oameni deosebiţi, am început să cunoaştem cât de important şi cât de util este pentru noi să ne implicăm în viaţa Bisericii. Preafericirea Sa a fost cel care personal m-a învăţat pentru prima oară ce înseamnă starea de jertfă şi de a lucra în permanenţă pentru Biserică. Am avut prilejul să fac parte dintr-o echipă formată din oameni deosebiţi, de la care am învăţat şi cu ajutorul cărora am plecat pe acest drum frumos şi binecuvântat, sub oblăduirea înţeleaptă a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel“, şi-a amintit părintele Constantin Gherasim, care a fost mai apoi profesor de religie. După ce a revenit în Bacău, a colaborat cu mai multe publicaţii locale, cu dorinţa de a sluji Biserica şi de a promova valorile pe care tradiţia noastră ortodoxă le susţine de aproape 2000 de ani. „Întâlnirea cu Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim a fost una providenţială. Am avut onoarea, cinstea şi bucuria de a consemna în anul 2000 în revista Candela Moldovei hirotonia întru arhiereu a Înaltpreasfinţiei Sale. Nu am ştiut că Dumnezeu va rândui să slujesc aici, sub ascultarea Înaltpreasfinţiei Sale, după mai bine de şapte ani“, a continuat părintele Gherasim.
„Am căutat să implic Biserica în sfera societăţii băcăuane“
Hirotonia întru diacon a părintelui Gherasim a fost oficiată în anul 2007 de către Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului la Mănăstirea Berzunţi, iar şapte zile mai tâziu a urmat Taina Hirotoniei întru preot pe seama Bisericii „Sfântul Gheorghe“ din Bacău, păstorită de preotul Radu Vasile, protopop emerit. Preotul Constantin a primit misiunea de a se implica în activitatea social-filantropică a Protopopiatului Bacău Sud. „Datorită faptului că am avut ca modele de slujire pe Preafericitul Părinte Daniel şi pe IPS Ioachim, am căutat să implic Biserica în sfera societăţii băcăuane. Am încheiat primul parteneriat cu Direcţia de Asistenţă Socială Bacău, care prevedea înmormântarea persoanelor fără adăpost sau fără identitate. Astfel, pentru aceşti oameni s-a oficiat slujba Înmormântării. IPS Ioachim a susţinut acest proiect, care a continuat în anii ce au urmat. Parohiile care au cimitire oficiază în fiecare an parastase pentru persoanele fără adăpost, neidentificate, sau uitate de familii“, a remarcat parohul Bisericii „Sfântul Gheorghe“.
Hrană în fiecare zi pentru 27 de copii nevoiaşi
Odată cu începutul slujirii la Biserica „Sfântul Gheorghe“, preotul Gherasim a avut în atenţie Aşezământul social-filantropic „Samarineanul milostiv“ al parohiei. De asemenea, a activat şi în calitate de inspector al Sectorului mass-media al Eparhiei Romanului şi Bacăului, sub coordonarea Înaltpreasfinţitului Ioachim. „Împreună cu IPS Ioachim, am început proiectul aşezământului social-filantropic. Aici, în fiecare zi, de luni până vineri, pe toată durata anului şcolar, vin să mănânce 27 de copii de la mai multe şcoli din zona Bacăului. Ei provin din familii numeroase şi defavorizate. Selecţia acestora s-a făcut în baza parteneriatelor pe care parohia noastră le are cu instituţiile de învăţământ băcăuane. Am găsit de cuviinţă să oferim acest ajutor copiilor, dar şi rechizite, jucării şi hăinuţe. Şcolarii ce primesc sprijin din partea noastră sunt învăţaţi, atunci când este cazul, cum să se comporte în viaţa de zi cu zi. Ne preocupă aceşti copii şi încercăm să ajutăm şi familiile din care fac parte. Principalul lucru pe care l-am cerut copiilor în schimbul hranei oferite a fost acela de a învăţa. Singura mea dorinţă pentru aceşti copii este aceea de a fi serioşi, pentru a depăşi poziţia socială în care se află“, a spus preotul paroh. Când s-a realizat proiectul aşezământului, s-au oferit multe indicaţii şi sugestii cu privire la modul în care să se compartimenteze acest spaţiu. Ierarhul de la Roman, IPS Ioachim, a arătat cum să fie poziţionată fiecare sală. „Filantropia se poate face uşor, însă este mai greu să fii constant în actele de caritate. Tot ceea ce s-a ridicat aici se datorează oamenilor din parohie şi din alte părţi ale Bacăului. De asemenea, am avut alături Consiliul parohial şi Comitetul parohial“, a menţionat părintele paroh Gherasim.
Biserică ridicată în patru ani
Parohia „Sfântul Gheorghe“ din Bacău a fost înfiinţată în perioada interbelică, în anul 1934, atunci când preotul Gheorghe Berilă a început construcţia locaşului. La început, a fost o biserică de comună pentru că pe atunci oamenii trăiau în apropierea satului Letea Nouă. În prezent, biserica este înconjurată de blocuri, foarte puţine case păstrând aerul perioadei interbelice. Sfântul locaş a fost ridicat prin jertfelnicia preoţilor şi a credincioşilor din zonă, care au înţeles importanţa edificiului. „Oamenii cu frică de Dumnezeu au reuşit să ridice locaşul în patru ani. A fost târnosit pe 12 aprilie 1979 de vrednicul de pomenire Episcop Lucian al Romanului. A avut de suferit în urma cutremurului din 1977, când turlele au fost fisurate, iar pereţii s-au crăpat. Astfel, s-au efectuat lucrări de restaurare. În prezent, biserica este dotată cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe. Oamenii sunt legaţi de acest locaş şi de preoţii slujitori, având evlavie şi frică de Dumnezeu. Mulţi dintre ei sunt pelerini ai mănăstirilor noastre moldave, fiind legaţi de marii duhovnici ai neamului nostru românesc“, a menţionat părintele paroh Constantin Gherasim.
Bucuria comuniunii, printr-un program liturgic intens
În fiecare zi de miercuri dimineaţă se oficiază Taina Sfântului Maslu de obşte, iar după-amiază, de la ora 16:00, se slujeşte Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. În fiecare zi de vineri se oficiază Sfânta Liturghie spre slava lui Dumnezeu, în amintirea eroilor neamului şi a celor mutaţi la cele veşnice. „Programul parohiei noastre este unul modelat pe cerinţa şi dorinţa credincioşilor de a participa şi de a se implica în viaţa duhovnicească a comunităţii din care fac parte. Astfel, se respectă o hotărâre a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca în ziua de vineri să se pomenească cei ce s-au jertfit pentru apărarea patriei şi pentru demnitatea noastră de români. Vineri după-amiază se oficiază Acatistul Maicii Domnului, fiind cunoscută evlavia pe care poporul român o are faţă de Născătoarea de Dumnezeu. Împreună, ne rugăm ca Fecioara Maria să ne lumineze pe toţi cei ce trăim bucuria comuniunii în Biserica lui Hristos“, ne-a spus părintele paroh Constantin Gherasim. Tot miercurea, după slujba Acatistului, sunt organizate cateheze dedicate Sfintelor Taine şi problemelor de natură duhovnicească. „Slujitorii bisericii noastre sunt disponibili în fiecare zi, răspunzând nevoilor spirituale ale enoriaşilor“, a subliniat părintele paroh.
Distincţii pentru activitatea misionară
În luna septembrie 2009, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oferit părintelui Constantin Gherasim, care îndeplinea funcţia de inspector în activităţi cu tineretul şi mass-media al Eparhiei Romanului şi Bacăului, Diploma de onoare „Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României“. În luna aprilie 2010, părintele Constantin a primit din partea Înaltpreasfinţitului Ioachim rangul de iconom stavrofor, iar în luna decembrie 2015, Cotidianul „Deşteptarea“ din Bacău l-a premiat pentru activitatea social-filantropică desfăşurată în Aşezământul „Samarineanul milostiv“ al Parohiei „Sfântul Gheorghe“ din Bacău.