Slujirea bolnavilor este slujire lui Hristos

Cuvinte duhovnicești

Slujirea bolnavilor este slujire lui Hristos

Dă-ți osteneala cu bolnavii! Este o osteneală binecuvântată, fiindcă şi aici are loc cuvântul de mângâiere al Domnului: Bolnav am fost, și M-aţi cercetat.

Dă-ți osteneala cu bolnavii! Este o osteneală binecuvântată, fiindcă şi aici are loc cuvântul de mângâiere al Domnului: Bolnav am fost, și M-aţi cercetat.

Pentru această slujire şi Domnul cercetează sufletele milostive şi voitoare de bine față de cei aflaţi în nevoie; şi dacă vede pe vreunul că e bolnav, ca oarecând soacra lui Petru, îl ia de mână — care este osârdia ascultării faţă de El şi îl scoală din patul suferinţei.

Hristos a înviat! Puterile dumneavoastră, deşi nu s-au refăcut deplin, se arată îndestulătoare totuşi pentru îngrijirea unui bolnav care nu merită o asemenea îngrijire; însă Domnul Cel milostiv nu Se va uita la nevrednicia bolnavului şi va ţine în socoteală îngrijirea ca şi cum I-ar fi fost dată chiar Lui - iar după aceea va trimite în schimb mângâiere, sau deplină însănătoşire, sau va pune deoparte răsplata cuvenită pentru veacul cel viitor.

(Sfântul Teofan ZăvorâtulBoala și moartea, Editura Sophia, București, 2007, p. 20)

Citește despre: