Gândul smerit este așezarea în starea firească a existenței noastre: pe de o parte, făpturi slabe și neputin­cioase; pe de alta, pe toate avându-le și însăși existența primite în dar de la Dumnezeu.

De aceea, Sfinții Părinți ziceau că smerenia este a se socoti omul pe sine mai prejos decât toți oamenii, chiar și decât dobitoacele, și a pune pe seama lui Dumnezeu toate faptele sale bune.

(Ieromonahul Petroniu Tănase, Chemarea Sfintei Ortodoxii, Editura Bizantină, București, 2006, p. 72)