„Somebody’s watching me – it’s my anxiety”
Anxiety. Mi-a vorbit un cunoscut despre această melodie foarte ascultată în Occident și m-am întrebat ce-i face pe tineri să o prefere? Răspunsul vine firesc. Se regăsesc în ea.
– Hai să vedem ce cărți mai sunt pe tarabele de la Bucovina.
– Gabi, ia uite ce titlu are cartea asta: „Cum să-ți faci prieteni”!
– Uite și la asta, „Prieteni în 5 pași”.
– Încă una. Dale Carnegie, „Cum să-ți faci prieteni și să devii influent”.
– Ha, ha, ha…! De unde vin cărțile astea? Este prima oară când văd așa ceva. Păi, ai nevoie de cărți ca să-ți faci prieteni? Asta vine natural, prietenia vine de la sine.
– Nu m-am gândit nici eu la asta. E, într-adevăr, ciudat. Ce idee?! Mi se pare și fals să înveți ce trebuie să spui sau să faci pentru a-ți face prieteni. Ha, ha, ha…! Îl mai ții minte pe Răzvan de la etajul șase care învăța glume și cântece la chitară ca să cucerească fetele la liceu?
– Îl știu. Ai nevoie de cărți ca să-ți faci prieteni? Hm! Cum de s-a ajuns aici?
– Uite, asta merge: „Albinăritul pentru începători”.
Era puțin după Revoluție, terminasem liceul și ne bucuram de libertate. Crescuse accesul la călătorie, la filme, la cărți și voiam să profităm de tot ceea ce era nou, dar și de folos pentru mintea și sufletul nostru. Apăruseră o mulțime de cărți despre care nu auzisem niciodată sau despre care auzisem, dar nu puteau fi obținute înainte de 1989. O carte despre cum să îți faci prieteni, pentru noi, era ceva straniu și am râs cu poftă, făcând tot felul de glume. Noi, copiii de atunci, ne nășteam prieteni, jucam fotbal cu băieții de la celelalte blocuri, jucam prinsa pe blocuri și pe macarale, mergeam împreună la iazul de la Hagigadar, făceam lupte în grădina de la spital… Aveam frați, aveam verișori, totul funcționa normal, totul era plin de viață, de energie, de nou. În vacanța de vară ne întâlneam în spatele blocului fără telefoane, la ora 7.30. Seara voiam să dormim încălțați cu tenișii de Drăgășani în picioare, ca să nu mai pierdem timpul, când ne trezeam, cu încălțatul. Exploram pădurea din apropiere, blocurile și cartierele care se aflau în construcție, magazinele, piețele. Aveam atâta treabă!
Acum, în 2025, văd chipuri de tineri însingurați, fără vlagă, cu ochi stinși. Îmi aduc aminte de acele cărți care veneau de departe și ne vorbeau despre cum să facem prieteni în cinci pași. Părinții copiilor sunt îngrijorați și discută între ei, discută cu psihologii, discută cu profesorii. Profesorii discută cu inspectorii școlari, fac ședințe și conferințe pentru a-i da de cap problemei. Copiii și tinerii sunt însingurați, nu se pot concentra, sunt bolnăvicioși, sunt depresivi. Unii părinți își aduc copiii la preot pentru dezlegări, pentru sfat.
– Nu știu ce să mă mai fac cu el. Nu face nimic pentru casă. La școală se târâie. Stă toată ziua pe telefon, nu mă aude când îl strig, nu mă ajută la treabă. I-o fi făcut cineva vrăji? Nici nu mai știu ce să zic.
***
Singurătatea este seducătoare. Te păcălește. Îți lasă impresia că te vei putea descurca și singur, că nu ai nevoie de prieteni și fără să-ți dai seama, te izolezi. Omul nu este făcut să fie singur. Are nevoie de comuniune, de dialog, de apartenență la o comunitate.
Interacțiunile online nu reușesc să-l înlocuiască pe prietenul de la bloc cu care joci fotbal sau schimbi impresii atunci când vii din vacanță. Interacțiunea limitată poate duce, în unele cazuri, la fuga de realitate. Tehnologia promovează un stil de viață sedentar, iar sedentarismul la vârstă tânără conduce, în timp, la obezitate, boli cardiovasculare, hipertensiune arterială, depresie…
– Depresie?
– Da, depresie. Izolarea duce la depresie, ce te miri? Și știi care-i paradoxul? Când intrăm în depresie, nu mai avem chef să ieșim, să interacționăm cu oamenii, ceea ce accentuează și mai mult singurătatea. Trist este și faptul că oamenii singuri ajung să perceapă numai părțile negative din ce se petrece în jurul lor și pierd capacitatea de a vedea lucrurile frumoase, pozitive.
Pe lângă cele enumerate, accesul la rețelele Social Media creează „modele” în ceea ce privește înfățișarea – înălțime, greutate, îmbrăcăminte, accesorii. De aici apar frustrările legate de propria persoană. În ceea ce-i privește pe tineri, unora li se pare că toți ceilalți sunt mai populari decât ei, mai apreciați și mai iubiți. Uite așa sentimentul de singurătate crește și, din acest motiv, „Trăim o epidemie de singurătate”, cum ne spune Noreena Hertz, autoarea cărții „Secolul Singurătății”. Și, surprinzător, generația cea mai singuratică nu este cea a bunicilor, ci a celor tineri. În Marea Britanie, trei din cinci tineri cu vârsta cuprinsă între 18-35 de ani și aproape jumătate din copiii cu vârste cuprinse între 10-15 ani trăiesc sentimentul singurătății. Singurătatea este o criză pentru toate generațiile, dar tinerii sunt generația cea mai singuratică. Ce se întâmplă?
Tehnologia este, în mod clar, o parte a problemei, dar există și alți factori. Urbanizarea este și ea o cauză. În orașele mari, oamenii sunt mai mulți, dar sunt mai singuri. De unde vine această suferință, singurătatea? Se pare că din faptul că facem mai puține lucruri cu ceilalți decât în trecut, lucruri pe care altădată obișnuiam să le facem împreună.
O soluție verificată este voluntariatul. Este o modalitate excelentă de a atenua însingurarea. Specialiștii ne spun că intervenția la nivel individual nu este de ajuns pentru tratarea acestei suferințe. Singurătatea începe să fie un fenomen social și este nevoie să fie abordată la nivel de politici naționale. În 2018, Marea Britanie avea să numească un Ministru al Singurătății. Japonia a numit și ea un astfel de ministru, în anul 2021, după ce rata suicidului în Țara Soarelui Răsare a început să crească.
***
Implicarea în activitățile de voluntariat este un foarte bun prilej de a întâlni oameni noi, de a-ți lărgi, practic, „rețeaua socială”. Lucrând împreună cu alții îți va fi din ce în ce mai ușor să relaționezi. Voluntariatul nu este doar despre impactul pe care îl ai asupra vieții celorlalți, ci și despre parcursul tău personal. Înveți să lucrezi în echipă, să comunici mai bine, să câștigi încredere în tine și în ceilalți. Voluntariatul oferă adesea oportunitatea de a călători și posibilitatea de a cunoaște noi culturi. Lucrând ca voluntar într-o echipă, viața capătă sens, te conectează la ceva mai înalt decât rutina unei vieți trăite banal. Revenind la gândul nostru, un prim beneficiu al voluntariatului este acela că te scoate din izolare, din singurătate.
Dar, cel mai bine ne vindecăm de singurătate cunoscându-L pe Dumnezeu. Căci, chiar de aș avea mulțime de prieteni și cunoscuți, dacă nu ajung să-L cunosc pe Dumnezeu, nu voi scăpa cu adevărat de singurătate.
Noi înșine suntem făuritorii vieții noastre veșnice
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro