Sintetic, analiștii efectelor folosirii adictive a tehnologiei digitale asupra copiilor și a adolescenților vorbesc, în legătură cu ultimii douăzeci de ani, de o scădere cu 40% a capacității de concentrare și cu un procent similar de 40% a abilităților de empatizare, lucruri petrecute începând cu intruziunea tehnologiei digitale.

O interesantă cercetare a avut în centrul ei copii din clasa a IV-a și elevi din clasa a VI-a. Aceștia din urmă au fost privați de o oră de somn, timp de 5 zile. Constatarea făcută de specialiști a fost că, după cele cinci nopți incomplet dormite, atunci când li s-au atribuit, spre rezolvare, unele sarcini medii ca dificultate, copiii de clasa a VI-a au pierdut, din punctul de vedere al capacității de memorare, atenție și concentrare, aproximativ doi ani de viață, în sensul că abia s-au ridicat la performanențele colegilor mai mici, din clasa a IV-a[1].

În mod similar, la două grupuri de elevi de aceeași vârstă li s-au dat, spre memorare, unele cunoștințe, ce urmau să fie verificate la 12 ore distanță de momentul învățării lor. Inițial, toți elevii, din ambele grupuri, dovediseră că le reținuseră cu exactitate. Unii dintre ei au fost verificați după 12 ore, în cursul după-amiezii aceleiași zile. Alții, care le memoraseră seara, au fost verificați a două zi, după o noapte de somn. Autorii experimentului au constatat că elevii verificați după  ce au dormit au înregistrat un progres de 20% în ceea ce privea viteza de reamintire și de 35% în privința preciziei amintirii informațiilor. Copiii verificați seara, fără a se fi odihnit, nu au înregistrat nici un progres în privința performanței activității desfășurate, multora dintre ei mintea jucându-le feste în a-și aminti noțiunile învățate[2]. Per total, absența somnului ducea la un deficit de 40% în reamintirea și reproducerea conuștințelor învățate.

O altă cercetare a vizat citirea, de către un grup de adulți, pe parcursul a cinci seri, înainte de culcare, unei cărți în format digital, de pe un iPad. Un alt grup a citit cartea în format tipărit pe hârtie. După cele cinci zile, cercetătorii au observat că lecturarea în format digital a blocat cu 23% nivelurile de melatonină și cu 50% eliberarea ei în timpul nopții, ceea ce a condus la un somn de proastă calitate și la o activitate de memorare neperformantă. Citirea în format digital a întârziat creșterea fluxului de melatonină cu până la trei ore, față de lectura în formatul tipărit. La cei din prima categorie, care citiseră digital, valoarea de vârf a melatoninei nu se modifica în primele ore ale dimineții, nicidecum la miezul nopții, observat la cei din a doua grupă. În alte cuvinte, celor care stau în fața dispozitivelor digitale cu două ore înainte de ora la care intenționează să se culce, își amână voluntar, uneori inconștient sau iresponsabil, momentul adormirii. Efectul îl constituia o adevărată „mahmureală digitală”. În primul rând, amânarea somnului a  provocat pierderea mai multor sesiuni de somn REM, cu vise. Pe de altă parte, s-a observat că lectura digitală sau petrecerea timpului de dinaintea culcării în compania tehnologiei digitale, fie chiar și numai câteva minute, îi făcea pe consumatorii ei să fie a doua zi ca un fel de „zoombie”, mai agitați și somnolenți. Chiar și după renunțarea la lectura pe iPad, subiecții din această categorie a cercetării menționate au suferit o întârziere de 90 de minute a creșterii nivelului de melatonină, pentru mai multe zile. Ne întrebăm, atunci, ce efecte are consumul de tehnologie digitală, nu doar pentru câteva zile, ci luni și ani întregi, așa cum o fac „nativii digitali”, ajunși astăzi la „Generația K”[3].

Insistând, prin investigații realizate cu aparatura de rezonanță magnetică funcțională, cercetătorii au constatat un lucru interesant, legat de activitatea hipocampului, aria cerebrală responsabilă de achiziția de noi date și informații și structurarea lor. La cei care dormiseră noaptea, hipocampul avea o activitate bogată, ceea ce arăta că „învață”, acumulează cunoștințe noi. La cei care nu dormiseră, era ca și blocat, ca și cum absența somnului închisese zona de recepție a memoriei și toate informațiile erau blocate. Așa se explică faptul că acele persoane, în special elevi și studenți,  care fac efortul de a învăța perioade de timp extinse, fără a se odihni și privându-se de somn, au sentimentul că nici măcar nu au trecut prin materia parcursă, că își aduc aminte de ea, ca „în ceață” sau chiar că, atunci când li se dă spre rezolvare o temă, trăiesc starea de „minte goală”.

Și ceea ce este și mai grav și ar trebuie știut de fiecare persoană care petrece timp excesiv în compania tehnologiei digitale, privându-se de necesară odihnă, îl constituie faptul că studiile de ultimă oră, bazate pe îndelungi și avansate cercetări știiițifice, au demonstrat că privarea de somn afectează chiar ADN-ul și genele care au legătură cu procesul de învățare, din hipocamp, împiedicând procesul de formare și consolidare a amintirilor cu amprente de durată. Și, chiar și cele care totuși se stochează au un caracter imprecis și sunt mai dificil de actualizat, adică de readus în plan conștient. Sau, cum apreciază specialiștii, procesul de învățare, în lipsa unui somn de consolidare, se aseamănă cu zidirea unui castel de nisip, însă pentru că este prea aproape de mal, valurile care se sparg în el, risipindu-l.

Abuzul de tehnologie digitală, însă, nu afectează doar performanțele intelectuale, ci și viața emoțională, echilibrul dintre rațiune și sentoment, dintre logică și afectivitate.

Moraliștii au demonstrat faptul că omul este, prin naștere, o ființă morală și empatică sau, așa cum învață credința creștină, oricât de multe căderi ar avea pe parcursul vieții sale, prin păcatele și patimile pe care le cultivă, păcatul rămâne, în viața lui, un accident din care se poate ridică. Firea lui sau starea naturală o cosntituie virtutea.

Jonathan Haidt, unul dintre cei mai influenți gânditori contemporani, în lucrarea sa, intitulată Mintea moralistă, menționează o interesantă cercetare, făcută de psihologii sociali, care a condus la concluzia că, încă de la venirea lor pe lume, copiii au capacități înnăscute de a înțelege lumea socială. Autorul menționat face referire la un studiu, efectuat la Universitatea Yale (SUA). În cadrul acestuia, a fost pus în scenă un spectacol de păpuși, în fața unor bebeluși cu vârsta între șase și zece luni. În acest joc, un „cățărător” – în fapt o bucată de lemn cu niște „ochi” lipiți, încerca să urce spre vârful dealului – partea superioară a plăcii vospite, ce imita un deal. Uneori, apărea o păpușă care îl ajuta să urce, alteori una care îl împiedica să se cațăre. La sfârșitul experimentului, în fața fiecărui bebeluș, au fost puse pe o tavă, cele două păpuși: mai întâi cea prietenoasă, care ajutase cățărătorul, iar apoi cea ostilă, care îl împiedicase. Într-o majoritate covârșitoare, bebelușii au luat în mână păpușa care ajutase, căutând să o răstoarne de pe tavă pe care răuvoitoare. Aceasta, observau cercetătorii, nu este doar o abilitate vizuală sau motorie, ci mai ales una socială. Iar concluzia celor care au realizat această cercetare cu micuțele ființe a fost aceea că bebelușii privesc felul în care oamenii se comportă cu alții de la cele mai fragede vârste, dezvoltând o preferință pentru cei care sunt prietenoși, ceea ce constituie o abilitate socială, emoțională[4].

În același sens, oamenii de știință au descoperit, cu ajutorul aparaturii de rezonanță magnetică funcțională, existența, în creier, a unei așa-numite „rețele implicite”, constând în anumite zone care se activează atunci când creierul nu efectuează sarcini cognitive și se dezactivează atunci când mintea se concentrează asupra unui lucru. Analizând această rețea, au constatat că ea este una socială, în sensul că atunci când are timp liber, creierul începe automat să se gândească la viața socială. Și, ceea ce este uimitor, este faptul că „rețeaua implicită” este prezentă și funcționează la bebeluși, imediat după naștere, ceea ce întărește convingerea potrivit căreia comportamentul social este înnăscut, instinctiv[5].

Depășind descoperirile neuronilor-oglindă, cercetările de ultimă oră vorbesc deja despre „neuronii super-oglindă”, ce stau la baza abilităților superioare de empatie; și despre „ultrasocialitate” sau „eusocialitate”[6], ca o capacitate superioară de a oglindi sentimentele semenilor, toate acestea fiind drastic limitate în compania tehnologiei digitale și ca urmare a folosirii ei adictive. Contrar „profețiilor” mincinoase ale celor care vorbesc despre gena egoistă[7], ființa umană este, funciar, altruistă.

Inteligența emoțională[8] și calitățile empatice se dezvoltă pe întreg parcursul vieții, însă își găsesc un puternic obstacol și potrivnic în tehnologia digitală, rece și lipsită de emoție și sentiment, pe care le poate, însă, potența și exacerba, în spațiul virtual.

După cum au demonstrat cercetările în materie de neuroștiințe, în mod special cele de neurocerebrologie, creierul uman este alcătuit din trei structuri. Creierul reptilian sau „creierul instinctiv”, formațiunea cea mai veche, responsabilă cu funcțiile primitive și instinctive, de comportamentele involuntare și inconștiente, precum funcțiile cardiace și respirația. Lucrarea sa vizează asigurarea supraviețuirii.

Creierul limbic sau „creierul emoțional” este responsabil de emoții și memorie și tot el emite judecăți de valoare, uneori în mod pripit, fără control din partea neocortexului, cea de-a treia formațiune cerebrală, zona cea mai evoluată a creierului, care coodonează, prin rațiune, viața noastră.

De asemenea, emisfera stângă este considerată a fi emisfera limbajului, a emoției, iar cea dreaptă a rațiunii, a discernământului. În baza neurogenezei și a neuroplasticității cerebrale, s-a observat că alterarea unei zone, uneori iremediabil, conduce la preluarea funcțiilor ei, chiar și parțial, de către cealalaltă structură cerebrală, prin crearea de noi rețele și magistrale neuronale, efect al repetiției.

Se vorbește, astfel, despre „creierul rațional” sau neocortexul, legat de cortexul prefrontal, și despre creierul emoțional – concentrat în sistemul limbic și amigdală. Specialiștii au observat că o noapte cu un somn profund, odihnitor, reface și pune în echilibru aceste regiuni ale creierului. Scurtarea și privarea de somn, până la absența lui, suprapotențează amigdala, inhibând gândirea logică, rațională, discerământul și echilibrul în luarea deciziilor, conducând la reacții emoționale, necontrolate, impulsive, instinctive și chiar viscerale, sub forma impulsurilor primare[9]. Diminuarea perioadei de somn îi face pe oameni agitați, iritabili și iraționali, de parcă au consumat băuturi alcoolice. Trec de la negativ, la neutru și pozitiv, în timp foarte scurt, în mod necontrolat și nejustificat de situația reală. În acest context, înțelegem și legătura dintre consumul abuziv de tehnologie digitală, lipsa de somn și episoadele psihiatrice de anxietate, depresie, manie etc. Iar acest efect s-a constatat indiferent că era vorba doar despre o noapte „pierdută” sau despre perioade îndelungate de reducere a somnului[10].

Nu mai puțin important este efectul privării de somn asupra vindecării experiențelor negative, triste, ale vieții, fie că este vorba de unele minore sau, dimpotrivă, de traume grave, așa cum sunt abandonul, separarea, violența fizică și psihică, divorțul, violul sau moartea unei persoane.

Cercetătorii au observat un lucru interesant în legătură cu reziliența sau capacitatea persoanelor de a înfrunta și depăși cele mai vitrege evenimente din viață. Astfel, s-a constatat că acceptarea emoțională și depășirea acestora, conducând spre remisiune clinică, adică faptul de a nu mai avea putere psihică asupra noastră, se petrecea atunci când persoanele traumatizate visaseră evenimentul dureros. Și, cu cât îl visaseră mai aproape de momentul producerii lui, cu atât depășirea lui era mai rapidă și mai eficientă, astfel de persoane dobândind capacitatea de a merge mai departe, nu subjugați unui trecut traumatizant, ci rezilienți și întăriți emoțional, prin iertare și compasiune, fie față de propria lor persoană, fie pentru persoana agresoare[11]. 

Privarea de somn, au mai constatat cercetătorii, îi lipsește pe cei care fac acest lucru de „acordarea emoțională”, adică de înțelegerea precisă a semnificațiilor evenimentelor și acționarea cu discernământ, potențând, astfel, reacțiile emoționale. Nici indiciile nonverbale: vocea, cuvintele, gesturile, faptele nu mai sunt înțelese în mod clar de către o persoană obosită, ci distorsionat. Acesteia, toate i se par indicii ostile, persoane dușmănoase, situații adverse de viață. În urma unor experimente controlate s-a observat faptul că reacțiile din ziua următoare ale unei persoane sunt influențate de calitatea somnului. Diminuarea episoadelor de somn REM ducea la scăderea capacității lor de a avea un comportament social adecvat. Absența acestei abilități și acuități emoționale făcea ca persoanele private sau cu episoade incomplete de somn REM să cadă într-o stare de negativism generalizat și de subiectivitate bolnăvicioasă, în care totul era privit cu frică. Rutinele simple de altă dată păreau dificile, ba chiar periculoase și amenințătoare. Chipurile persoanelor familiare: familie, prieteni, colegi, păreau a avea o încărcătură negativă. Expresiile de blândețe și prietenie ale acestora erau intepretate ca fiind neutre emoțional și chiar amenințătoare. Între realitate și percepția subiectivă se instalase „ochii creierului nedormit”[12].