Spectacol de teatru pentru copiii din Ilva Mică
Trupa de teatru interactiv „Piticot” din Bistrița a susținut vineri, 15 aprilie 2016, un spectacol de teatru, în fața a aproximativ 400 de copii din Ilva Mică. Activitatea s-a desfășurat în sala de spectacole a localității și a adus multă bucurie și voie bună pe chipurile celor prezenți.
„A fost pusă în scenă piesa „Greierele și furnica”, iar copilașii au fost foarte receptivi și au interacționat cu actorii, rezultând o atmosferă deosebită. Spectacolul a fost o surpriză pentru copiii din Ilva Mică, din partea celor două parohii, prin purtarea de grijă a preoților Iuliu Brici și Ștefăniță Potra. De asemenea, a marcat debutul unei perioade speciale din calendarul școlar: Școala Altfel”, a declarat părintele Paul Gavriloaie.
Este a doua activitate de acest fel, organizată de parohiile din localitatea Ilva Mică în acest an. Prima s-a desfășurat în luna februarie și i-a avut ca invitați pe membrii trupei de Teatru pentru copii „Alexandru Misiuga”, din cadrul Centrului Cultural Municipal „George Coşbuc” din Bistriţa.
Sursa: radiorenasterea.ro