„Sfânta Taină a Spovedaniei este numită Taina Reîmpăcării, pentru că, prin ea, mai întâi, după ce ne mărturisim toate păcatele, alungăm din noi pe diavol. Sfinții Părinți spun că toate păcatele sunt demoni și, când cazi în păcat și te stăpânește și devine patimă, efectiv intră demonul în tine, într-un anumit fel, și te chinuie. Când te chinuie o faptă, ca beția, desfrâul, mândria, răzbunarea, nu ea în sine te chinuie, că patima nu are nici trup, nici suflet, ci demonul care o aprinde, care te îmboldește să o faci. De aceea spune Sf. Efrem Sirul că la sfârșitul vieții faptele bune se transformă în îngeri și faptele rele în diavoli. Îngerul bun îl însoțește pe om de-a dreapta și faptele rele de-a stânga, până la tronul judecății lui Hristos. Ideal ar fi ca noi să nu facem păcatul și să nu ajungem să ne posede patima și, respectiv, diavolul. Să fim liberi, eliberați de aceste patimi. Dar omul este supus păcatelor, alunecă repede și se ridică foarte greu.”

(Părintele Ioanichie Bălan, Taina împăcării, Editura Doxologia, p.6)