Pe părintele Teofil l-am întâlnit la Timișoara, în cadrul conferințelor ASCOR. Nu-mi amintesc când am fost la prima conferință, eram studentă, prin 1994-1995, dar ce rețin este că după acea conferință mergeam de fiecare dată când venea. De obicei conferenția câte trei zile. Nu ajungeam la toate, dar mă străduiam să găsesc timp măcar o zi să trec să-l văd și să-l ascult. Cu timpul am aflat că seara conferenția, iar dimineața slujea sfânta Liturghie la Catedrală sau în bisericuța din curtea Mitropoliei. Îl mai întâlneam la Prislop la slujbele de pomenire ale părintelui Arsenie Boca în fiecare 28 noiembrie.

Părintele Teofil era așa de firesc și prin ce spunea dobândeam multă pace ascultându-l. Mărtusisesc că-mi trasa direcții de viață întru Hristos.

Nu m-am spovedit niciodată părintelui. În jurul Sfinției Sale erau tinerii de la ASCOR. Erau așa de serioși și trăitori, încât mă intimidau. Deși mergeam la biserică, țineam post, mă spovedeam și mă împărtășeam, eu eram o studentă care copiam la examene, mergeam la chefuri. Studenții din ASCOR traiau doar pentru Dumnezeu. Nu umblau cu jumătăți de măsură, nu slujeau la doi stăpâni. Un alt motiv care mă ținea departe era percepția mea asupra părintelui.

Îl simțeam ca pe bunicul meu. Vedeam omul, nevoitorul: bătrân și obosit. Și din acest motiv eu încercam să-l menajez. Să nu-i fiu povară. Asta era felul meu de a-mi manifesta dragostea pentru părintele.

Cu toate acestea am încercat de câteva ori să mă apropii: mergeam la conferințe și luam de fiecare dată binecuvântare.

Părintele spunea că fiecare om care îi iese în față este trimis de Dumenzeu. Dumnezeu nu a rânduit să mă spovedesc la Sfinția Sa. Am încercat o dată să ajung cu "pile". Aveam o prietenă din ASCOR. Ea se spovedea la Sfinția Sa, aveau o relație caldă, plină de dragoste și prietenie. Eu am ajutat-o pe fata asta. Și ea m-a întrebat cum se poate revanșa. Iar eu i-am cerut să mă ducă să vorbesc cu părintele Teofil. Și înainte de o conferință, am ajuns mai repede și prietena mea m-a prezentat. Iar părinte Teofil mi-a mulțumit. Mi-a spus: "Vă mulțumesc". Am rămas încremenită. "De ce îmi mulțumiți?" "Pentru că ați ajutat-o pe prietena mea." Nu am mai putut să spun nimic. Am luat binecuvântare și am plecat. Mă copleșise. Părintele să-mi mulțumească mie?

Cu timpul bunul Dumnezeu a rânduit să am un preot duhovnic stabil. El m-a ajutat mult în frământările mele. Cu toate acestea pe părintele Teofil mereu l-am perceput ca pe un sfătuitor. Mergeam la conferințe și încercam să-i urmez povețele.

M-am întristat când a murit. Bunul Dumnezeu mi-a îngăduit să ajung la Sâmbăta de Sus la înmormîntare. Era pentru prima oară. Am avut sentimentul că am ajuns prea târziu.

De atunci au trecut șase luni. În perioada 28-29 aprilie 2010 a avut loc la Timișoara un simpozion dedicat memoriei parintelui Teofil Pârăian care s-a încheiat cu parastasul de jumătate de an.

Inițial nu am vrut să merg. Cum va fi fără părintele? Ce se mai poate spune? M-au luat prietenele mele: "Îți ținem loc. Și dacă vii și dacă nu vii. Noi îți tinem un scaun pentru tine." Și am mers, mai mult de rușine față de ele. Le mulțumesc din suflet.

În afară de lucrurile pe care le știam din conferințe, la simpozion am descoperit lucruri care mi-au lărgit imaginea pe care o aveam despre părintele. Părintele nu vorbea niciodată despre Sfinția sa. Am descoperit că era un mare nevoitor, strict cu el dar îngăduitor cu ceilalți; exact așa cum îl simțeam. Nu spunea niciodată "nu" unei invitații sau unui om care îi ieșea în față. Totdeauna îi punea pe ceilalți înaintea preacuvioșiei sale. "Dragă, eu nu am niciodată timp, dar pentru tine îmi fac."

A avut o voință și o putere de muncă neobosite: prin conferințele susținute, cărțile publicate, aparițiile la televizor și radio și nu în ultimul rând prin sutele de ore petrecute cu tinerii și oamenii pe care i-a înviat prin spovedanie, tinerii pe care i-a determinat să-și termine studiile și să-și facă datoria acolo unde i-a rânduit Dumnezeu.

Dar după aceste zile m-am întristat. Cum se face că sute de tineri au ajuns să vorbească cu părintele Teofil și eu nu am reușit? Iar această frământare și tristețe a durat câteva zile, după care bunul și blândul Dumnezeu mi-a adus un gând de mângâiere. Și anume că și eu sunt dintre cei care au colaborat cu părintele Teofil, deoarece mergeam la conferințe, îi ascultam cuvintele și încercam și încerc să le aplic în viața mea. În acest fel, nu numai eu, dar toți cei care doresc să-l cunoască pe părintele Teofil îl vor descoperi din cărțile și înregistrările existente.

Aș vrea să vă împărtășesc câteva din cuvintele părintelui Teofil care m-au ajutat și pe care încerc să le urmez.

1. Bucuria părintelui. "Un creștin adevărat nu este depresiv și nu face depresii, pentru că are credință în Dumnezeu."

Preoții care au luat cuvântul la simpozionul din Timișoara au mărturisit că părintele niciodată nu a vorbit de greutățile pe care le-a trăit în timpul războiului. Trebuie să vă mărturisesc că eu l-am auzit vorbind. Era într-o zi de 9 mai. După săvârșirea sfintei Liturghii la Catedrala din Timișoara părintele a pășit pe solee și ne-a spus căteva cuvinte. Ne-a spus că 9 mai reprezintă ziua în care s-a terminat al doilea război mondial. Și că a fost greu. Și că nu ne putem închipui acum ce viață grea au dus părinții și bunicii noștri în acea perioadă. Iar noi trebuie să mulțumim lui Dumnezeu că trăim pe timp de pace. Și ne-a îndemnat să folosim acest timp de pace.

2. "Dumnezeu este delicat, Dumnezeu ne zâmbește și trebuie să-i zâmbim și noi înapoi. Trebuie să avem gândul, mintea lui Dumnezeu. "

3. "Dacă cineva vrea să-și facă ordine în viață, trebuie să-și facă ordine în gânduri." De fiecare dată când l-am auzit vorbind ne spunea despre rugăciunea lui Iisus: "Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul; sau miluiește-ne pe noi", lipită de respirație. Și mai era aici un lucru impresionant. Tânărul Teofil, elev pe atunci, de 13 ani, l-a întîlnit pe părintele Arsenia Boca în anul 1943 și cel din urmă i-a spus să se nevoiască cu rugăciunea lui Iisus. Apoi nu s-au mai văzut cel puțin 8-10 ani, perioadă în care tânărul Teofil, a ascultat și a dus ani de zile la îndeplinire această rugăciune. Mă gândesc câte sfaturi ale duhovnicului meu le ascult și le nesocotesc imediat sau de a doua zi, sau după câteva zile.

4. Un alt cuvânt de la părintele Arsenie Boca "Nu toți cei care vin la mănăstire se mântuiesc și nu toți cei ce rămân în lume se prăpădesc."

5. Omul care nu merge la biserica nu este credincios, deși el spune asta. Nu are de fapt nici atâta credință cât să meargă la biserică.

6. "Sunt fericit deoarece totdeauna mi-am dorit ce se poate".

7. "Examenele se iau pe învățătură, nu pe binecuvântări"

8. "Părinte, ce să fac dacă vreau să-mi fac canonul și mi-e somn?" "Dragă, dacă eu vreau să-mi fac canonul și mi-e somn, mă culc."

9. "Am onoarea să vă salut." Un astfel de salut, se transformă în rugăciune pentru apoapele, după părerea mea. Am încercat să-i urmez părintelui, după puterea mea. Aici la Timișoara oamenii se salută cu "ceau". Pe prietenii și colegii pe care nu-i pot saluta cu "Doamne ajuta!" îi întâmpin cu "Bună dimineața" sau "Bună ziua".

10. Părintele povestea că a venit la spovedanie o femeie cu mulți copii și i-a cerut ce canon, ce acatiste să citească. Iar părintele i-a răspuns: "Eu și frații mei am fost acatistele mamei mele".

11. Mama părintelui Teofil le spunea când plecau undeva: "Să nu-ți uiți de Dumnezeu, să nu-ți uiți de rugăciune."

12. Seara când se culcau le spunea să nu se culce ca și caii, ci să se roage înainte.

13. "Când faci un lucru, fă-l în așa fel încât să nu-l mai facă altcineva după tine."

14. Povestea părintele că citea câte ceva deosebit și se adresa lui Dumnenzeu: "Doamne, așa-i că-i fain?"

Acestea sunt cuvintele părintelui care mi-au venit în minte și pe care încerc să le port mai departe. Acesta este părintele Teofil din inima mea.

La întrebarea cum se consideră ca și duhovnic, a răspuns: "aș spune că sunt duhovnic mare, mic și de nimic. Mare, pentru cei ce mă ascultă; mic, pentru cei care nu mă ascultă; și de nimic pentru cei care mă ocolesc." Îndrâznesc să spun că pentru mine părintele Teofil a fost și este un duhovnic mare.

Aceasta este într-un fel spovedania mea adresată părintelui Teofil. Chiar dacă nu am reușit în timpul vieții să-i vorbesc, dar fiindcă Dumnenzeu este Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacov, Dumnezeul celor Vii și nu al celor morți, sunt absolut sigură că părintele primește aceste gânduri de bucurie și dragoste adresate Sinției sale.

Hristos a înviat părinte Teofil!

Timar Laurenția

5 mai 2010

Timișoara