Sprijin pentru Spitalul „Profesor Dr. Eduard Apetrei” din Buhuși

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Sprijin pentru Spitalul „Profesor Dr. Eduard Apetrei” din Buhuși

La inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la Atelierul de Croitorie „Cămașa lui Hristos” din cadrul Centrului eparhial Roman au fost confecționate sâmbătă, 28 martie 2020, materiale de protecție (măști).

Acestea au fost donate Spitalului „Profesor Dr. Eduard Apetrei” din Buhuși, județul Bacău. După cum se menționează pe site-ul Eparhiei Romanului şi Bacăului, continuând grija manifestată de-a lungul timpului față cei aflați pe patul de suferință, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a decis ca în Atelierul „Cămașa lui Hristos” să fie confecționate 200 de măști de protecție, care au fost donate în aceeași zi Spitalului „Profesor Dr. Eduard Apetrei” din Buhuși. Măștile s-au adăugat echipamentelor de protecție obținute la solicitarea Înaltpreasfinţiei Sale de la Farmacia „Clinica” din Piatra Neamț și de la Mega Farmacia "Universul Sănătății Sfântul Spiridon" din Bacău. De asemenea, alte 100 de măști au fost confecționate în atelierul de croitorie al Mănăstirii Ciolpani. În acest fel, personalul monahal s-a implicat direct în sprijinirea celor aflați în suferință. Aceste materiale oferite Spitalului Buhuși vor fi de un real folos personalului medical. Activitatea de sâmbătă este darul pe care Înaltpreasfințitul Ioachim a ales să-l ofere la împlinirea vârstei de 66 de ani, și face parte dintr-un proiect mai amplu implementat în Eparhia Romanului și Bacăului, în contextul pandemiei cu noul coronavirus.

Citește despre: