Pe pământ, lucrarea sufletului în zborul său către Adevăr este totdeauna împiedicată prin toate felurile de greutăți și necazuri: „în lume necazuri veți avea” (Ioan 16, 33). Aceasta este soarta omului pe Pământ după căderea din Rai, soartă care a fost odată pentru totdeauna hărăzită de Dumnezeu întregii omeniri în persoana lui Adam. Domnul nostru Iisus Hristos a dat această sentință și pentru noul om duhovnicesc. Numai sârguința, adică biruința asupra piedicilor, aduce împlinirea dorinței, și prin urmare fericirea.

Lucrarea virtuții, cu toate împotrivirile ce împiedică îndeplinirea sa, aduce celui ce o face bucurie duhovnicească și cerească, la care trupul nostru neputincios ia mai mult sau mai puțin parte și omul se simte fericit. Dincolo de mormânt, acel trup va fi preschimbat la timpul cuvenit și va sprijini lucrarea sufletului.

Răul în care a fost și este încă lumea, nu va mai fi acolo și omul se va bucura de o fericire veșnică, adică sufletul va ajunge la scopul său.

(Părintele Mitrofan, Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2010, p. 331)