Steagul lui Avram Iancu, expus într-o vitrină în centrul Clujului

Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului

Steagul lui Avram Iancu, expus într-o vitrină în centrul Clujului

Steagul de luptă al unei legiuni conduse de Avram Iancu în timpul Revoluției Române din anii 1848-1849 poate fi admirat, timp de o lună, în piața ce-i poartă numele din centrul Clujului. Ceremonialul de amplasare a drapelului de luptă a avut loc sâmbătă, 9 aprilie a.c., pe platoul pietonal.

Manifestarea a început cu intonarea imnului naţional, după care Mitropolitul Clujului a oficiat o slujbă de Te-Deum în faţa oficialităţilor şi a cetăţenilor prezenţi. Înaltpreasfințitul Andrei a vorbit cu acest prilej despre moștenirea pe care Avram Iancu a lăsat-o, îndemnându-i mai ales pe conducătorii acestei țări să-i urmeze exemplul și să lupte pentru fericirea națiunii.

Au urmat discursurile istoricilor și a oficialităţilor locale care au prezentat pe scurt viața viteazului moț și au făcut o incursiune istorie, explicând proveniența acestui drapel. A participat la festivitate și primarul municipiului Emil Boc, care a afirmat că expunerea drapelului de luptă al lui Avram Iancu în centrul Clujului are un rol simbolic, şi anume acela de a le arăta românilor că au toate motivele de a se mândri cu ţara lor.

Edilul a făcut cu acest prilej și o pledoarie pentru păstrarea tradiției și a valorilor acestui neam, precum și pentru respectarea înaintașilor, precizând că va propune Inspectoratului Şcolar Judeţean ca, pe parcursul lunii în care drapelul se va afla la Cluj, clasele de istorie să se desfăşoare în faţa acestuia.

Pictat pe piele, drapelul este considerat o raritate absolută, fiind datat de la jumătatea secolului al XIX-lea. El a fost cumpărat în cadrul unei licitații, cu suma de peste 100 de mii de euro de către omul de afaceri Adrian Thiess, care a spus că și-a dorit ca acest drapel să rămână acasă.

Drapelul de luptă a lui Avram Iancu urmează să fie expus și în alte oraşe din ţară, precum şi în străinătate, astfel încât să poată fi admirat de cât mai mulţi români.

Sursa: radiorenasterea.ro

Citește despre: