- Părinte, cine sunt, de fapt, stiliştii? Care sunt diferenţele dintre noi şi ei?

- Stiliştii sunt o comunitate religioasă minoritară, separată sau ruptă din corpul Bisericii noastre prin neacceptarea reformei calendarului realizată de Patriarhia Română în 1924. Ea a apărut şi s-a structurat până astăzi ca o mişcare rigoristă, cu un impact şi o răspândire mult mai mare în Moldova. Fiind greşit informaţi şi manipulaţi, credincioşii stilişti se cred în chip fals adevăraţii credincioşi ortodocşi, în realitate atât ierarhii lor, cât şi ei înşişi aflându-se în schismă şi neascultare faţă de Sfânta noastră Biserică. Trebuie spus foarte clar că, din nefericire, episcopii şi preoţii stilişti nu au preoţie lucrătoare, iar tainele lor sunt nule.

În ceea ce priveşte problema diferenţelor dintre stilişti şi credincioşii noştri, trebuie să se depăşească confuzia dintre haina exterioară a stilismului, care pare aidoma cu a Ortodoxiei noastre, şi să se conştientizeze că există o distanţă ca de la cer la pământ între ei şi noi, când este vorba de miezul credinţei.

- E bine să ne închinăm în bisericile lor, să participăm la slujbele lor?

- Categoric nu! Pentru că nu sunt lăcaşuri sfinte şi sfinţite, dar slujbele lor sunt goale, fără niciun efect haric! Şi totuşi, ne dăm seama de dificultatea pe care o presupune acest răspuns pe teren, de pildă acolo unde coexistă la nivel local o parohie ortodoxă, alături de stilişti. Acest lucru se agravează în momentul în care stiliştii, profitând de asemănarea externă cu Ortodoxia, de unele vicii ale legislaţiei, de spiritul tolerant greşit înţeles, fac colecte financiare de la credincioşii noştri şi-şi construiesc bisericile şi mănăstirile. Nu e o situaţie prea plăcută.

- Dar au rămas pe stil vechi şi ortodocşii ruşi, cei din Serbia, din Sfântul Munte Athos...

- Problema îndreptării calendarului nu a fost pe deplin rezolvată până astăzi în Ortodoxia universală. Congresul interortodox de la Constantinopol, din 1923, a hotărât de comun acord îndreptarea calendarului în Bisericile Ortodoxe surori, urmând ca fiecare biserică naţională să decidă momentul favorabil. Aşa se face că majoritatea bisericilor naţionale şi-au îndreptat calendarul, cu excepţia unora, printre care cele menţionate de dvs. Ortodocşii sârbi, ruşi, cei de la Sfântul Munte Athos sunt încă pe stil vechi, întrucât nu au găsit momentul prielnic pentru îndreptarea calendarului, dar ei sunt în comuniune cu Bisericile Ortodoxe care au adoptat stilul nou, deci şi cu noi, iar pe stilişti îi socotesc schismatici şi rupţi de Biserică. Trebuie precizat aici că unitatea Ortodoxiei universale este asigurată de hotărârea tuturor Bisericilor ortodoxe surori de a serba împreună Învierea Domnului după pascalia veche, până când îşi vor putea îndrepta calendarul toate popoarele ortodoxe. Prin acest consens s-a adâncit şi se adânceşte continuu criza de identitate a stiliştilor de pretutindeni.

„Dialogul cu stiliştii este foarte dificil“

- Spuneţi-ne, vă rugăm, cum s-a produs această schismă sau rupere din anul 1924.

- În România de atunci, abia ieşită din Primul Război Mondial, cu unitatea naţională şi religioasă realizată pentru toţi românii prin jertfe nemăsurate, cu ridicarea Bisericii la rang de patriarhie, nici acest proiect al îndreptării calendarului n-a fost lipsit de riscuri. Instruirea clerului şi a credincioşilor a avut şi minusuri. O minoritate aparent nesemnificativă dintre membrii Bisericii, cu mentalitate fals tradiţionalistă, pe fondul unei uriaşe neînţelegeri a adevăratului fond al problemei calendarului, a dat posibilitatea unui episcop caterisit de Sfântul Sinod, Galaction Gordun, să facă o ruptură dureroasă în Biserică noastră, organizându-se ca o grupare schismatică, cunoscută drept mişcarea stilistă.

- Povestea cineva că a întâlnit un călugăr care provenea dintr-o mănăstire de stil vechi, care a sfătuit-o să ia parte la un nou botez pentru a trece în rândul creştinilor de stil vechi. Cum se poate aceasta?

- Stiliştii s-au rupt de Biserica noastră mai ales din cauza îndreptării calendarului, văzând în aceasta o intenţie de catolicizare a neamului românesc. De aceea, din raţiuni confesionale, Ortodoxia universală a şi amânat multă vreme rezolvarea acestei probleme. Pe parcurs însă stiliştii, tot mai rigorişti, au găsit multe teme de controversă cu noi, încercând să pară în comparaţie cu noi ca nişte puritani ortodocşi. Astfel au devenit un fel de farisei, în ideea că numai ei respectă litera canoanelor Bisericii, făcând din calendar un adevărat „idol“, iar din Pidalion a doua Biblie. Nu este de mirare că ajung până acolo că socotesc necesară administrarea unui nou botez credincioşilor noştri. Aceasta demonstrează încă o dată cât de departe sunt de canonicitatea Bisericii noastre Ortodoxe. Tocmai canoanele Ortodoxiei universale atestă practica dintotdeauna de nerepetare a Sfântului Botez, chiar cu privire la schismatici şi eretici, cu condiţia săvârşirii lui în numele Preasfintei Treimi, mărturisirea credinţei ortodoxe şi pecetluirea Sfântului Duh prin administrarea Tainei Sfântului Mir.

- Ce-i sfătuiţi pe creştini vizavi de acest aspect? Să nu stea la discuţii cu stiliştii?

- În general, dialogul cu stiliştii este foarte dificil, de aceea nici nu-l recomand credincioşilor. Un sfat al părintelui Arsenie Papacioc cu privire la evitarea discuţiilor cu sectanţii este la fel de valabil şi aici. Ca şi în cazul sectanţilor, îndoctrinarea stiliştilor este la fel de patologică; au psihologia celor pe care învăţătura mărturisită nu-i face liberi, ci îi încarcerează. Cum să discuţi cu oameni care se cred depozite de adevăruri absolute, pe care ţin să le impună şi altora necondiţionat?

Sunt slujitor al unei parohii urbane. În Roman există o biserică stilistă. Am constatat că foarte mulţi credincioşi îi confundă pe stilişti cu lipovenii. Poate unii credincioşi au vizitat biserica stilistă, dar nu a existat nicio „trecere“ la ei, întrucât tocmai asemănarea exterioară face convertirea desuetă. Am avut uneori discuţii cu stilişti, dar argumente cum ar fi: „calendarul nu este o dogmă de credinţă, ci una pur ştiiţifică şi astronomică“ şi altele canonice, istorice, dogmatice îi făceau în cele din urmă pe interlocutorii mei stilişti să dea înapoi şi să-mi spună unele ca acestea: „Cucu cântă tot pe vechi!“; „Gerul Bobotezei a venit pe vechi“.

Este obligatoriu pentru cler şi credincioşi a urma stilul Bisericii locale pe teritoriul căreia se află

Biserica noastră n-a purces singură la adoptarea calendarului gregorian, odată cu adoptarea lui de către Stat, în 1919, ci abia după Congresul interortodox de la Constantinopol, din 1923, care a hotărât îndreptarea calendarului şi în Bisericile Ortodoxe, prin suprimarea diferenţei de 13 zile, cu care calendarul iulian rămăsese în urma celui îndreptat (adică 21 martie, în loc de 8 martie, unde ajunsese calendarul iulian). Data echinocţiului de primăvară - 8 martie este adusă la 21 martie, corespunzând calendarului solar, cum stabiliseră Părinţii de la Sinodul 1 Ecumenic de la Niceea (325). Au rămas însă câteva Biserici Ortodoxe care ţin calendarul iulian neîndreptat, ca Patriarhia Ierusalimului, Biserica Rusă şi Biserica Sârbă, precum şi mănăstirile din Muntele Athos, cu excepţia Vatopedului. Pentru a nu se rupe unitatea Bisericii Ortodoxe, întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe, întruniţi în Conferinţa panortodoxă de la Moscova, din 1948, au hotărât că, pentru menţinerea şi întărirea Ortodoxiei, toate Bisericile să prăznuiască Paştile la aceeaşi dată, în zi de duminică, dar nu odată cu Paştile evreilor, socotindu-se că Pascalia alexandrină satisface întru totul această cerinţă a Bisericii. Astfel, s-a stabilit ca toate Bisericile Ortodoxe să serbeze Paştile numai după Pascalia veche, până când toate Bisericile Ortodoxe surori vor adopta calendarul iulian îndreptat, iar cu privire la sărbătorile stabile, fiecare Biserică autocefală să se folosească de calendarul pe care îl are. În acelaşi timp, Conferinţa de la Moscova consideră obligatoriu pentru cler şi credincioşi a urma stilul Bisericii locale pe teritoriul căreia se află.

Atitudinea şi exemplul Bisericilor Ortodoxe care nu au adoptat până acum calendarul îndreptat a încurajat o serie de credincioşi de la noi şi din alte Biserici Ortodoxe să ţină în continuare stilul vechi, de unde şi numirea ce li s-a dat, de stilişti. Aceştia s-au grupat în jurul unor călugări fanatici, certaţi cu disciplina şi necunoscători ai realităţilor de care a ţinut seama Biserica atunci când a adoptat calendarul îndreptat. Stiliştii fac din calendar centrul doctrinei şi vieţii lor religioase, socotind că mântuirea sau osânda veşnică atârnă nu de corectitudinea învăţăturii de credinţă şi de împlinirea poruncilor Bisericii, ci de respectarea „sfântului calendar“, care e cel vechi. Ei rebotează şi cunună din nou pe cei ce aderă la stilism, fac sfinţiri de biserici fără antimise şi fără arhiereu, fac înmormântări şi Liturghie fără preoţi etc.