De ce „Fiul Omului”?

Articole teologice

De ce „Fiul Omului”?

    • De ce „Fiul Omului”?
      De ce „Fiul Omului”?

      De ce „Fiul Omului”?

Deși a fost mărturisit ca Fiul al lui Dumnezeu de către Însuși Tatăl ceresc, dar și de către demoni și de către oameni, Iisus nu se numește pe Sine așa, ci adoptă titlul de „Fiul Omului”. Totuși, era Dumnezeu; de ce doar „Fiul Omului”?

În numeroase rânduri, Evangheliile înregistrează titlul de „Fiul Omului”, pe care Iisus îl folosește pentru a se prezenta pe Sine în fața oamenilor. Prima mențiune evanghelică în acest sens se găsește la Matei 8, 20, când Iisus, în fața dorinței unui cărturar de a-L urma, dorință probabil alimentată de perspectiva unei împărății prospere, spune că „vulpile au vizuini şi păsările cerului cuiburi; Fiul Omului însă nu are unde să-Şi plece capul”. Sfintele Evanghelii, notează de 72 de ori folosirea acestui titlu de către Iisus.

Deși a fost mărturisit ca Fiul al lui Dumnezeu de către Tatăl ceresc, de către demoni și de către oameni, Iisus nu se numește pe Sine așa, ci adoptă titlul de „Fiul Omului”. Totuși, era Dumnezeu; de ce doar „Fiul Omului”?

Această expresie pe care Hristos o folosește nu era una necunoscută, ci ea este întâlnită de peste 100 de ori în cărțile Vechiului Testament, însă ea apare în două forme: prima și cea mai des întâlnită, „ben adam”, în limba ebraică veche și a doua, „bar enaș” (doar în Daniel 7, 13), în limba aramaică, pe care iudeii au adoptat-o în timpul exilului babilonic (secolul VI î. Hr.).

Cuvântul „bar” este echivalentul aramaic al ebraicului „ben”, însemnând „fiu”, ambii termeni fiind folosiți în alcătuirea unor nume proprii ca Barnabas, Bartolomeu sau Beniamin. În unele expresii, întâlnite în cărţile didactice şi poetice termenul „ben” este folosit în sens figurat. Se zice, de exemplu, în loc de mincinos, „fiul minciunii”; păcătoşii sunt numiţi „fiii păcatului” etc.

De ce folosește profetul Daniel expresia „bar enaș”?

La prima vedere, aramaicul „bar enaș”, pare a fi echivalentul ebraicului „ben adam”, putând fi folosit pentru a desemna orice ființă umană. Expresia „ben adam” apare de 14 ori în cărțile poetice și de 93 de ori în cartea profetului Iezechiel, unde arată smerenia omului în fața slavei divine. Interesant este faptul că această expresie se găsește o singură dată în cartea profetului Daniel (8, 17) și îl descrie pe profet, ca umil primitor al mesajelor divine. Dacă expresia era cunoscută de către autor în forma aceasta, ne putem întreba care a fost intenția sa, atunci când a ales să folosească expresia aramaică „bar enaș” pentru a descrie personajul care apare în vedenia sa (Daniel 7, 13)?

O explicație pentru aceasta ar fi aceea că expresia aramaică, deși avea unele asemănări,  nu avea același sens ca cea ebraică. Cuvântul ebraic „adam”, care este folosit pentru a desemna omul, înseamnă „pământ”, „țărână” (Facerea 2, 7; 3, 19), iar expresia „ben adam” arată originea pământească a omului, însemnând „fiul pământului”.

„Fiii păcatului”

Prima utilizare biblică a noțiunii de „fiu al omului” se găsește în cartea Facerii, însă are un aspect negativ, referindu-se la urmașii oamenilor păcătoși: „Iar după ce au început a se înmulţi oamenii pe pământ şi li s-au născut fiice, fiii lui Dumnezeu, văzând că fiicele oamenilor sunt frumoase, şi-au ales dintre ele soţii, care pe cine a voit. Dar Domnul Dumnezeu a zis: „Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup. Deci zilele lor să mai fie o sută douăzeci de ani!” (Facerea 6, 1-3).

Există o interpretare iudaică târzie, întâlnită în unele scrieri vechi-testamentare necanonice și preluată, fără simț critic, de către unii dintre primii comentatori creștini, care spune că fiii lui Dumnezeu menționați aici, căsătoriți cu fiicele oamenilor, ar fi fost îngeri. Însă interpretarea iudaică ulterioară s-a distanțat evident de această direcție nefundamentată biblic, evitând să asocieze pe fiii lui Dumnezeu cu îngerii. Începând cu Iuliu Africanul, interpretarea creştină va prefera identificarea fiilor lui Dumnezeu cu urmaşii lui Set, datorită oamenilor virtuoşi şi patriarhilor care s-au născut din ei, chiar până la Mântuitorul Însuşi. De cealaltă parte, urmaşii lui Cain sunt numiţi fiii oamenilor, deoarece erau ancorați doar în realitatea trupească și nu aveau nimic dumnezeiesc în ei, așa cum spune și textul biblic din Facerea 6, 3.

O discutare detaliată a textului o întâlnim la Sfântul Ioan Gură de Aur. El se ridică împotriva „basmelor celor care grăiesc totul fără judecată”, numind pe îngeri „fii ai lui Dumnezeu”. Sfântul Ioan răspunde mai întâi că Scriptura nu îi numeşte nicăieri pe îngeri fii ai lui Dumnezeu, în schimb despre oameni spune: „Dumnezei sunteţi” (Psalmul 81:6), iar Dumnezeu spune: „Fii am născut şi am crescut”, referindu-se la fiii lui Israel (cf. Isaia 1:2), ca şi în Ieşire 4:22: „Fiu întâi născut al meu este Israel”.

„Fiul slăbiciunii”

Urmând această interpretare, care consideră că fiicele oamenilor erau urmașele neamului păcătos al lui Cain, sensului original al expresiei „ben adam”, acela de „fiu al pământului”, critica biblică i-a adăugat și acela de „fiu al păcatului”. Pe de altă parte, aramaicul „enaș”, care provine de la rădăcina „anaș”, ce înseamnă „a fi slab”, diferențiază substanțial expresia aramaică de cea ebraică, oferindu-i celei dintâi sensul de „fiu al slăbiciunii”. Diferența dintre „bar enaș” și „ben adam” este aceeași ca dintre ispită și păcat. Ispita, care vine ca urmare a slăbiciunii firii omenești, nu este rea, în sine, ci rea este urmarea ispitei și căderea în păcat, care este contrară iubirii divine. Din aceste considerente, se poate trage concluzia că expresia profetului Daniel desemnează un om care n-a cunoscut păcatul, însă acest lucru este imposibil pentru o ființă umană obișnuită, deoarece nimeni nu este fără păcat: „Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi” (I Ioan 1, 8).

Mai mult decât un om

De altfel, chiar textul care descrie vedenia profetului Daniel arată că acesta nu văzuse un om obișnuit: „iată pe norii cerului venea cineva ca Fiul Omului şi El a înaintat până la Cel vechi de zile, şi a fost dus în faţa Lui. Şi Lui I s-a dat stăpânirea, slava şi împărăţia, şi toate popoarele, neamurile şi limbile Îi slujeau Lui. Stăpânirea Lui este veşnică, stăpânire care nu va trece, iar împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată (Daniel 7, 13-14). Așadar, fiul omului din vedenie are atributele lui Dumnezeu, deoarece vine pe norii cerului, imagine rezervată exclusiv lui Dumnezeu și are stăpânire asupra întregii lumi, o stăpânire care este veșnică, adică ține din veci și durează până în veci.

De aceasta, pentru a arăta realitatea firii Sale umane, Hristos nu-și atribuie titlul de „fiul păcatului” (ben adam), ci pe acela de „fiu al slăbiciunii” (bar enaș), așa cum este ilustrat în profeția lui Daniel (7, 14), arătând că El și-a însușit natura noastră umană, cu toate slăbiciunile ei, dar nu a fost atins de păcat, așa cum este orice om. Sfântul Apostol Pavel subliniază dorința lui Hristos de a suferi alături de noi, în slăbiciunile noastre, când spune: „Având Arhiereu mare, Care a străbătut cerurile, pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu, să ţinem cu tărie mărturisirea. Că nu avem Arhiereu care să nu poată suferi cu noi în slăbiciunile noastre, ci ispitit întru toate după asemănarea noastră, afară de păcat (Evrei 4, 14-15).

Dar, pentru a-și demonstra umanitatea, Hristos nu S-a numit pe Sine „fiu al omului”, ci „Fiul Omului”, articulând substantivul „fiu”, pentru a se înțelege că El este un fiu unic al umanității, cu totul deosebit, așa cum este Fiul unic al lui Dumnezeu, mai precis, că este Mesia, Cel care a unit pe om cu Dumnezeu.